Elena Ghica – prima femeie care a escaladat vârful Mont Blanc, arborând steagul tricolor românesc, într-o epocă în care începea procesul de emancipare femeii

Elena Ghica s-a născut în Bucureşti, la 3 februarie 1828,  ca fiică a marelui ban Dimitrie Ghica (descendent din vechi domnitori) şi a Caterinei Ghica. Încă din copilărie strălucea prin inteligenţă şi talent, fiind considerată copil minune. La 10 ani cunoştea nouă limbi străine, iar la 14 ani a tradus Iliada lui Homer, din original, în limba germană. La 16 ani a participat la o expoziţie de artă figurativă, la Dresda.

A urmat studii la Dresda şi Viena, iar la 21 de ani s-a căsătorit cu prinţul rus Alexandr Kolotov Massalski şi s-a stabilit la Sankt Petersburg, unde a uimit prin talentul şi cunoştinţele sale. În timpul războiului din Crimeea, şi-a manifestat simpatia pentru cultura franceză şi engleză, ceea ce a atras critici dure, din partea casei guberniale.

Din cauza despotismului promovat de familia gubernială, ea îşi părăseşte soţul şi se stabileşte în Elveţia, unde  începe să practice alpinismul. Ambiţioasă fiind, în 1855, urcă pe vârful Moench din Alpii Elveţieni şi arborează un tricolor pe care a brodat cu mâna sa, numele ţării natale, România.  În 1860, escaladează şi vârful Mont Blanc, arborând un steag tricolor brodat de mama sa.

După aceste experienţe uimitoare pentru o femeie a acelor vremuri, s-a dedicat literaturii, publicând sub pseudonimul Dora d'Istria. Ea a scris şi publicat în şase limbi, pe care le cunoştea la perfecţie: franceză, italiană, greacă, rusă, germană, engleză. A fost preocupată de tradiţiile româneşti în mod deosebit, mai ales de partea de folclor transmis de rapsozii populari, pe care îi numea trubaduri ai poporului român. A fost cunoscută şi recunoscută în toată lumea, nu numai pentru meritele sale literare, dar şi pentru ideile sale feministe, pentru care a militat şi despre care a şi scris foarte mult.

A fost un spirit revoluţionar, preocupată de politică şi social, militând pentru o viaţă mai bună în zona Balcanilor. A purtat o vastă corespondenţă cu revoluţionarul italian Giuseppe Garibaldi, căruia îi propunea, conform conceptelor reformatoare de atunci, o federaţie de state independente în Balcani.

Fascinanta femeie a murit pe 17 noiembrie 1888, în casa ei din Florenţa, unde şi-a petrecut ultimii ani, lăsând în urmă o bogată moştenire literară, dar şi o aură spirituală, a unei femei ce şi-a depăşit cu mult epoca şi a devenit aproape legendară.