Evenimentemiercuri 01 martie 2017

Mărțișorul, un cadou de 1 martie

Mărțișorul, istoria unei tradiții românești de la talisman la bijuterie

Martisor

Pe vremea când oamenii trăiau în puritate și simplitate deplină, gesturile și ritualurile erau o imitatio a naturii, mamele împodobeau capul fiicelor lor cu coronițe din flori de câmp, în timp ce cuvintele bătrânilor erau îmbogățite cu alegorii poetice. Printre sărbătorile care au cunoscut primele pagini ale istoriei se numără și sărbătoarea mărțișorului care este una dintre cele mai populare tradiții românești sărbătorită la 1 martie.

Mărțișorul este o sărbătoare precreștină prezent în spațiul carpatic și zonele limitrofe, dar și la romani și alte națiuni care l-au adoptat. Calendarul popular geto-dacic avea două sezoane principale, vara și iarna, pentru că primăvara si toamna erau considerate sezoane de trecere, astfel că 1 martie marca trecerea în noul an agricol, care se celebra în primăvară .

Mărțișorul, potrivit tradiției, a fost o monedă de aur sau de argint de care se le lega un fir roșu sau o împletitură de fire roșii și albe, sau o împletitură de fire de argint și de aur, pe care părinții îl atârnau în jurul gâtului sau la mâna copiilor lor înainte de răsăritul soarelui. Moneda însemna abundență, în timp ce firele roșu-alb reprezentau unitatea contrariilor între vară și iarnă, între cald și rece, lumină și întuneric, între fertilitate și sterilitate. Potrivit unor legende, șnurul mărțișorului ar fi fost tors de Baba Dochia, un personaj mitologic românesc, și care reprezenta firul celor 365 sau 366 zile ale anului.

Scopul legării monedei de aur sau de argint la gâtul sau de mână copiilor era de a îi proteja împotriva bolilor, pentru a rămâne sănătoși și curați tot anul și să aibă parte de mult noroc.

Cât timp era purtat mărțișorul la gât sau la mână varia de la zonă la zonă. Unii copii îl purtau timp de 12 zile și apoi îl legau de o ramură a unui copac tânăr. Dacă în anul respectiv pomului îi mergea bine atunci se credea că copilul va avea o viață frumoasă. Alți copii îl țineau până când vedeau primul copac înflorit și apoi îl legau de acesta pentru a fi frumoși și sănătoși ca și florile copacului respectiv. Sau, alții îl purtau până când vedeau sosirea primelor berze și apoi le aruncau în aer spunând urări de sănătate și belșug. În timp ce în Muntenia mărțișorul era purtat până la sfârșitul lunii martie când firul era legat de un trandafir iar moneda se dădea pe pâine albă și brânză pentru a avea fața albă, și pe vin pentru a avea obrajii roșii ca și vinul și trandafirul.

În prezent mărțișorul, chiar dacă aceasta este înlocuită tot mai mult cu bijuterii scumpe, rămâne  o tradiție care ascunde farmecul talismanului de odinioară destinat de a aduce noroc și dăruit de Anul Nou împreună cu urările de sănătate, multă fericire și iubire.

Ilma.A

AEROPORTURI


CONSULATE GENERALE


NUMERE DE TELEFOANE UTILE

  • 112 - Apeluri de urgenta (Nr. unic de urgenta)
  • 118932 - Informatii numere de telefon
  • 1958 - Ora exacta
  • 0256-437973 - Centrul de Informare Turistica Timisoara
  • 0256-493806 - Informatii CFR
  • 0256-493471 - Autogara Autotim Timisoara
  • 0256-493639 - Aeroportul International Timisoara
  • 0256-220835 - Oficiul Registrul Comertului
  • 0256-408300 - Primaria Timisoara
  • 0256-493694 - Consiliul Judeţean Timis
  • 0256-493393 - Timpark ( N. Titulescu 10- ADP)
  • 0256-402703 - Politia rutiera
  • 0256-246112 - Politia locală

TAXI

  • Radio Taxi - 0256-940
  • Euro Taxi - 0256-941
  • Pro Taxi - 0256-942
  • Fan Taxi - 0256-944
  • Tudo Taxi - 0256-945
  • Autogen Taxi - 0256-988

ÎNCHIRIERI AUTO

International editions:   English | Italiano | Română