Tradițiimiercuri 01 martie 2017

Mărțișorul – tradiții românești nemuritoare

Zilele Babei sau renașterea lumii

Mărțișorul

Mărțișorul este un obiect ritualic ancestral, ce se dăruia din vremurile cele mai vechi, în ziua de 1 Martie, considerată a fi Ziua Dochiei. La începuturi, mărțișorul nu era altceva decât o mică funie, o împletitură din fire albe și negre, care reprezenta alternanța zilelor faste și nefaste din viața omului. Apoi, în timp, firul negru devine roșu, semn al afecțiunii și al iubirii.

Până la începutul secolului XX aceste șnururi erau dăruite copiilor, băieți și fete și nu rareori erau însoțite de un mic bănuț de aur sau argint. Apare, așadar, cu claritate, funcția apotropaică a obiectului, care ”acționează” aidoma unui talisman, ferindu-l pe ”beneficiar” de rele, atrăgând asupră-i norocul și binele. Mărțișorul se purta până la cea mai mare sărbătoare apropiată (Mucenici, Florii, Paște etc.), ferindu-l de spiritele nefaste pe cel care îl purta, știut fiind că la schimbarea de regim climatic (aici având de-a face cu una dintre cele mai importante și dramatice momente din întregul an, probabil, în trecut, adevăratul An Nou: plecarea iernii și venirea primăverii) se confruntau, în imaginarul popular, forțele cosmice benefice și malefice, omul intervenind activ în favoarea celor dintâi.

Apoi, firul era agățat în copaci, arbuști etc., fiind investit cu această funcție, aceea de purtător al norocului celui ce l-a purtat. Astăzi mărțișorul est semn al iubirii, oarecum, dar toate celelalte apanaje ale sale au fost date uitării. Spun ”oarecum”, deoarece mărțișoarele de azi nu mai poartă cu ele (doar) simbolurile iubirii, așa cum o făceau odinioară.

Există mărțișoare cu mașini, cu personaje robotice ori de desene animate, cu vedete de cinema sau de altă natură, totul, pentru a vinde, a vinde cât mai mult. Dar nu toate simbolurile tradiționale se vând, sau se lasă vândute. Unul dintre acestea este renumita Baba Dochia, despre care unii etnologi spun că ar data încă in perioada stră-română.

Personajul își are originile undeva în perioada matriarhatului de pe aceste meleaguri, deoarece acesta este singurul interval dedicat…babelor. Una dintre legendele Babei Dochii vine să confirme această ipoteză: Baba Dochia ar fi fost o soacră rea, ce și-ar fi trimis una din nurori să culeagă fragi, iarna. Nora a ridicat rugi Fecioarei Maria și, în virtutea iubirii pe care aceasta I-o purta, deodată s-a făcut frumos, iar nora cea prigonită a putut culege fragi. Soacra a crezut că a venit vara, și-a lepădat cojoacele și a plecat la munte, cu oile. Dar iarna s-a întors, iar soacra cea rea a înghețat.

Ne aflăm, așadar, în fața unei legende etiologice, care explică de ce primele zile ale lunii martie se numesc Zilele Babei și de ce anume sunt ele atât de capricioase, alternând zilele foarte călduroase cu cele de frig, ninsori și vreme rea. Se spune că în acest interval de timp (1-9 martie) este bine să îți alegi o babă, și așa cum va fi ea (frumoasă sau, dimpotrivă, de vreme rea), așa îți va fi tot anul.

Gheorghe Sechesan

AEROPORTURI


CONSULATE GENERALE


NUMERE DE TELEFOANE UTILE

  • 112 - Apeluri de urgenta (Nr. unic de urgenta)
  • 118932 - Informatii numere de telefon
  • 1958 - Ora exacta
  • 0256-437973 - Centrul de Informare Turistica Timisoara
  • 0256-493806 - Informatii CFR
  • 0256-493471 - Autogara Autotim Timisoara
  • 0256-493639 - Aeroportul International Timisoara
  • 0256-220835 - Oficiul Registrul Comertului
  • 0256-408300 - Primaria Timisoara
  • 0256-493694 - Consiliul Judeţean Timis
  • 0256-493393 - Timpark ( N. Titulescu 10- ADP)
  • 0256-402703 - Politia rutiera
  • 0256-246112 - Politia locală

TAXI

  • Radio Taxi - 0256-940
  • Euro Taxi - 0256-941
  • Pro Taxi - 0256-942
  • Fan Taxi - 0256-944
  • Tudo Taxi - 0256-945
  • Autogen Taxi - 0256-988

ÎNCHIRIERI AUTO

International editions:   English | Italiano | Română