Călușul este cea mai importantă manifestare folclorică în cadrul tradiției populare românești. Ceremonialul călușului este legat de cultul soarelui, pe când anul era împărțit în două anotimpuri,și anume vara, personificată de cal și asociată soarelui, și iarna, reprezentată de lup și asociată lunii.
La începuturi, călușul era un dans ritualic de război rezervat bărbaților în exclusivitate, care de-a lungul istoriei și-a păstrat cu demnitate aureola sub toate formele exprimării sale, trecând de la rit la ceremonial și mai apoi la spectacol.
Legătură cu calul este prezentă în tot ritualul, în nume, în pașii care imită tropăitul și a galopul de cal, a ”harnașamentelor” petrecute pe piept poartă, prin care călușarii sau ”herghelia divină” urmăreau să absoarbă, pe cât posibil, trăsăturile de excelență a calului: eleganță, putere, virilitate.
Ritualul călușului are loc în săptămâna dinaintea Rusaliilor având rolul de a face trecerea de la primăvară la vară, perioadă în care, potrivit credințelor străvechi, spiritele morților sunt capricioase și își fac simțită prezența sub diferite forme.Ritualul desemnează o comunicare între lumi în care călușarii, în calitate de emisari ai Ielelor, aveau menirea de a alunga, prin „amenințarea cu bețele sau ridicând capul spre cer, demonii păgubitori ai sănătății ori duhurile rele și necurate”.
Ielele, ființe mitice a lumii ”de dincolo”, sunt înrudite cu Neraidele (în credința grecilor), Elbele sau Elfele (în credința popoarelor germanice), Rusalia, Nadeljia (la bulgari și ruși ), Albele (în Macedonia), și altele.
Fiind investiți cu puteri supranaturale trebuiau să protejeze, să vindece și să recupereze pe cei care au fost ”luați din căluș”, folosindu-și puterea chiar și împotriva ielelor, dacă era cazul.
Călușul este un dans românesc cu funcții ritualice care respectă cu rigurozitate structura și organizarea moștenită din bătrâni. Astfel că, ceata de călușari cunoaște o ierarhizare exactă, mai precis, ea este alcătuită din: mut, vătaf, ajutor de vătaf, călușari și stegar, dar și o serie de reguli și interdicții de respectat, precum: îndeplinirea întocmai a rolurilor, castitatea pe perioada călușului, respectarea jurământului, supunerea la voința vătafului, legarea în cinste. Mutul juca rolul zeului cabalin, rolul de cel mai înalt grad de sacralitate întrucât el era personajul vulnerabil în fața Ielelor. Rolul său presupunea îndeplinirea cu rigurozitate funcția și nerostirea nici măcar a unui cuvânt în timpul jocului pe durata celor 7 zile de ritual, în caz contrar putea înnebuni sau chiar putea fi omorât de ceilalți călușari. Călușarii puteau să-și exercite rolul doar după răsăritul până la apusul soarelui.
Călușul este un ritualul complex în care se îmbină și se completează mai multe elemente precum muzică, dans, costum, texte, obiecte, care reprezintă o valoare doar în ansamblul ei. Dansul ritualic care însoțește reprezentarea contribuie în mar măsură la crearea stării de extaz care facilitează comunicarea călușarilor cu Ielele din ”lumea de dincolo”.
Călușul se poate găsi în principal în zona Olteniei, dar și în sud-estul Transilvaniei, în Bulgaria. O variantă a acestui ritual se poate găsi în Marea Britanie sub numele de Morris-dancer, un căluș Hobbyhorse în care dansatorii poartă clopoței la picioare asemenea călușarilor noștri și urmează unele tradiții asemănătoare cu ale noastre.
Dincolo de metamorfoza ceremonialului rămâne un dans de o frumusețe coreografică rară precum și un ideal de complexitate încununat de superlativul frumosului pentru dansatorii profesioniști.
În 2005, ritualul Căluşului a fost proclamat de către UNESCO ”Capodoperă a patrimoniului cultural imaterial al umanităţii”.
Bibliografie:
Dorin Oancea, Cătălin Oancea, Hălăi-șa călușul argeșean, Ed. Paralela 45, București, 2001.
Gheorghe VRABIE, De civitate rustica. Studii si cercetări de etnologie si literatura populara română, Ed. Grai si Suflet – Cultura Națională, București, 1999.
D.K.
International editions: