Afaceri24 martie 2017

Onlines retailing – o nișă pentru investitori de la noi

Pionierat în România de compania eMAG, online retailingul are un success tot mai mare în țara noastră, iar nevoia unei competiții mai serioase pe acest segment este tot mai vizibilă

Online retailing

Online retailing

Ca în orice alt stat comunist, lucrurile s-au mișcat mai greu în România atât în ceea ce privește pătrunderea brandurilor în țara noastră, cât și în ceea ce privește dezvoltarea tehnologică și utilizare unui personal computer. Automat, și online retailingul a avut dificultăți în a pătrunde pe piața din România, mai ales că românii  abia începeau să fie expuși la atracțiile consumerismul capitalist precum mall-urile sau apariția tot mai multor reprezentanțe pentru brandurile de top mondial.

Astfel, în 2001, când online retaileri precum Amazonul erau deja rutină pentru consumatori din regiunea euro-atlantică, în România își făcea apariția prima astfel de companie autohtonă, care se vroia un magazin online de sisteme de calcul și produse de birotică. Începuturile platformei online propusă de e-mag au fost mai dificile, conceptul neavând parte de o priză imediată la public. Acesta părea încă destul de atașat de magazinele fizice, iar inspirația fondatorilor e-mag a fost aceea de a deschide și câteva puncte fizice în care clienții puteau intra și în interiorul cărora li se prezenta ideea și beneficiile shoppingului online, fiind astfel încurajați să își aleagă produsele direct de acasă și nu din magazin.

                             

Încetul cu încetul consumatorii români au început să îmbrățișeze acest tip de comerț și cu timpul eMAG și-a extins simțitor gama de produse, ajungând să acopere aproape orice tip de produs, de la electrocasnice, la cosmetice, de la jucării la cărți. Drept urmare au apărut imediat și competitori pentru eMAG, cea mai cunoscută platformă fiind cel.ro, deținută dă compania Corsar online, urmată de PC Garage o platformă specializată mai mult pe segmentul IT. Fashion-ul a luat și el avânt în mediul online, pe lângă brandurile de top care au început vânzarea de produse online, a apărut și Fashion Days, care în scurt timp a devenit cea mai importantă platformă online pentru îmbrăcăminte și încălțăminte.

Totuși, piața a fost și este dominată în continuare de eMAG, care a lansat platforma eMAG Marketplace în 2011, o platformă care permitea partenerilor e-mag să își afișeze și să livreze propriile produse prin intermediul canalelor eMAG. Această platformă a înregistrat o creștere rapidă ajungând în 2016 la 2.000 de magazine partenere, care au peste un milion de produse listate. Pe lângă aceasta, eMAG a avut forța de a cumpăra principalii competitori, și anume PC Garage și Fashin Days, devenind astfel un lider de piață incontestabil.

                                           

Tocmai de aceea, o alternativă serioasă pentru eMAG ar putea avea success, mai ales dacă va veni cu produse sau oferte surpriză. Desigur, pătrunderea pe piață nu va fi ușoară, dar diversitatea pe o astfel de piață semi-monopolizată este întotdeauna bine primită de consumatori, care vor percepe drept „fresh” orice alternativă la compania deja consacrată pe piață și a căror produse și oferte sunt mai mult decât cunoscute.  

Surse:

http://www.mediafax.ro/economic/emag-cumpara-retailerul-online-fashion-days-14182694

http://www.profit.ro/stiri/emag-platforma-marketplace-va-depasi-vanzari-de-un-miliard-de-lei-in-acest-an-16484929

http://www.emag.ro/info/despre-emag-marketplace

http://www.digi24.ro/stiri/economie/companii/emag-preia-grupul-pc-garage-mai-putin-patru-branduri-online-ale-acestuia-622062

www.amazon.com (poze)

Claudiu Bolcu

AEROPORTURI


CONSULATE GENERALE


NUMERE DE TELEFOANE UTILE

  • 112 - Apeluri de urgenta (Nr. unic de urgenta)
  • 118932 - Informatii numere de telefon
  • 1958 - Ora exacta
  • 0256-437973 - Centrul de Informare Turistica Timisoara
  • 0256-493806 - Informatii CFR
  • 0256-493471 - Autogara Autotim Timisoara
  • 0256-493639 - Aeroportul International Timisoara
  • 0256-220835 - Oficiul Registrul Comertului
  • 0256-408300 - Primaria Timisoara
  • 0256-493694 - Consiliul Judeţean Timis
  • 0256-493393 - Timpark ( N. Titulescu 10- ADP)
  • 0256-402703 - Politia rutiera
  • 0256-246112 - Politia locală

TAXI

  • Radio Taxi - 0256-940
  • Euro Taxi - 0256-941
  • Pro Taxi - 0256-942
  • Fan Taxi - 0256-944
  • Tudo Taxi - 0256-945
  • Autogen Taxi - 0256-988

ÎNCHIRIERI AUTO

International editions:   English | Italiano | Română