Lansare de carte: Tipar pentru creştinii arabi: Antim Ivireanul, Atanasie Dabbās şi Silvestru al Antiohiei

În cadrul lansării, alături de autoare, vor lua cuvântul: ÎPS Qais Sadiq, Episcop de Erzurum, Vicar Patriarhal al Bisericii Antiohiene, Arhim. Policarp Chițulescu, director al Bibliotecii Sfântului Sinod, Acad. Ionel Cândea, director al Editurii Istros a Muzeului Brăilei „Carol I”, dr. Doru Bădără, Șef Serviciu Bibliofilie în cadrul Bibliotecii Centrale Universitare „Carol I” și dr. Ernest Oberländer-Târnoveanu, Manager al Muzeului Național de Istorie a României.

Istoria tiparului arab a început în Răsăritul Europei și în Orient cu lucrarea săvârșită împreună de Antim Ivireanul, cărturar și tipograf de geniu, viitor mitropolit al Ungrovlahiei, și Atanasie al III-lea Dabbās, mitropolitul Alepului, patriarh al Antiohiei aflat între două păstoriri. Două cărți în limbile greacă și arabă au fost tipărite în 1701 (la Snagov) și 1702 (la București). Continuarea lucrării a fost asumată de Atanasie Dabbās, care, primind în dar la întoarcerea sa în Siria în 1705 materialul tipografic arab creat de Antim Ivireanul, a continuat la Alep lucrarea începută în Țara Românească.

Următorul episod consemnat în istoria relațiilor româno-arabe prin tipar îl constituie imprimarea unor cărți arabe la Iași sub îngrijirea patriarhului Silvestru al Antiohiei, călător în Moldova și în Țara Românească între anii 1735-1748. Pornind pe aceeași cale ca și ilustrul său înaintaș Atanasie Dabbās, Silvestru s-a adresat după 1730 domnilor Moldovei și Țării Românești, Ioan și Constantin Mavrocordat. Patriarhul sirian a imprimat la Iași, în tiparnița Mănăstirii Trei Ierarhi, câteva cărți în limba arabă.

Activitatea tipografilor arabi la Iași și la București a contribuit la înființarea primei imprimerii de carte ortodoxă din Liban. Literele săpate și turnate la Mănăstirea Sfântul Spiridon au ajuns probabil în 1750 la Beirut, la Mănăstirea greco-ortodoxă Sfântul Gheorghe. Primele cărți tipărite aici pentru ortodocșii arabi ar putea fi înscrise așadar în posteritatea lucrării antimiene din 1701-1702. Această legătură între Iași, București și Beirut, presupusă, dar niciodată probată, este documentată în cartea de față - un pas important către o cunoaștere mai bună a începuturilor tiparului arab în Levant.