Puncte de interesmarţi 11 iulie 2017

Pensiunea Dacica, din Ţara Haţegului, îşi propune să aducă istoria strămoşilor noştri daci, mai aproape de lume

Situată într-un loc în care istoria şi cultura străveche se îmbină cu un peisaj mirific, acoperit de aerul misterios al cetăţilor dacice din Munţii Orăştiei, Pensiunea Dacica şi-a propus ca obiectiv principal, promovarea turismului cultural şi a patrimoniul istoric şi etnografic, din zonă

Pensiunea Dacica, din Ţara Haţegului

Pensiunea dispune de toate premizele, ca să poată să-şi ducă la îndeplinire obiectivele propuse, fiind aşezată în vecinătatea uneia dintre cele mai enigmatice cetăţi dacice, Piatra Roşie şi a altor vestigii ce alcătuiau odată, sistemul de fortificaţii şi aşezări dacice, din Munţii Orăştiei: Sarmisegetuza Regia, Costeşti-Cetăţuie, Costeşti-Blidaru, Feţele Albe. Se poate ajunge relativ uşor şi la alte obiective turistice din zonă, cum ar fi:Castelul Corvinilor din Hunedoara, Cetatea Devei, rezervaţiile de zimbri de la Armenis şi Haţeg.

Turiştii pot participa la programe de vizitare, organizate de ghizi profesionişti, pot participa la  prezentări pe teme istorice şi etnografice, pot viziona proiecţii de filme documentare. Aici, se organizează chiar şi activităţi de arheologie experimentală şi excursii pe trasee mai puţin cunoscute publicului larg. 

Pentru cine vrea să ramână la pensiune, există o bibliotecă, unde poate citi în linişte.

Cabana din lemn, construită în stil tradiţional, dar dotată conform exigenţelor de confort moderne, are 8 camere, prevăzute fiecare cu baie, unde apa caldă curge în permanenţă. Pentru cine doreşte, există şi 5 bungalouri din lemn, dotate cu câte două paturi şi prevăzute cu prispă. Sunt disponibile chiar şi parcele de campare, pentru corturi şi rulote, iluminate şi dotate cu prize, cu cabine de duş, cu frigidere şi ladă frigorifică, pentru păstrarea mâncării.

Bucătăria este utilată profesional, meniul se stabileşte de comun acord cu turiştii, mâncarea se prepară din produse ecologice, luate din solarul pensiunii, sau de pe la de la casele ţărăneşti din zonă. Meniurile sunt de regulă tradiţionale, iar periodic se organizează sesiuni speciale de gastronomie străveche. Toate aceste minunăţii, se întâmplă într-un magnific cadru natural, cadru ce creează o oază de linişte, bucurie şi relaxare.  Poţi trăi momente magice, de comuniune cu natura şi-ţi poţi comuta gândurile, către timpuri îndepărtate.  

Informaţii şi foto: www.pensiunea.dacica.ro 

Elena Radu

AEROPORTURI


CONSULATE GENERALE


NUMERE DE TELEFOANE UTILE

  • 112 - Apeluri de urgenta (Nr. unic de urgenta)
  • 118932 - Informatii numere de telefon
  • 1958 - Ora exacta
  • 0256-437973 - Centrul de Informare Turistica Timisoara
  • 0256-493806 - Informatii CFR
  • 0256-493471 - Autogara Autotim Timisoara
  • 0256-493639 - Aeroportul International Timisoara
  • 0256-220835 - Oficiul Registrul Comertului
  • 0256-408300 - Primaria Timisoara
  • 0256-493694 - Consiliul Judeţean Timis
  • 0256-493393 - Timpark ( N. Titulescu 10- ADP)
  • 0256-402703 - Politia rutiera
  • 0256-246112 - Politia locală

TAXI

  • Radio Taxi - 0256-940
  • Euro Taxi - 0256-941
  • Pro Taxi - 0256-942
  • Fan Taxi - 0256-944
  • Tudo Taxi - 0256-945
  • Autogen Taxi - 0256-988

ÎNCHIRIERI AUTO

International editions:   English | Italiano | Română