Puncte de interes17 februarie 2024

Conacul lui Maldăr - să descoperim locuințele boierilor de demult

Petreceți o noapte într-una din vechile reședințe boierești fortificate din Oltenia și admiraţi frumosul peisaj rural românesc

Conacul lui Maldar

Conacul lui Maldar

Trecutul unei țări definește viitorul său, motiv pentru care comorile uitate trebuie să fie restaurate la fosta lor glorie și apreciate pentru valoarea lor istorică. O astfel de încercare a fost făcută de către proprietarii Conacului lui Maldăr, care au cumpărat o culă veche (o casa fortificat specifică zonei Balcanilor), au restaurat-o și transformat-o în hotel.

Au existat aproximativ 200 de astfel de clădiri în Oltenia și Muntenia, dar au mai rămas doar în jur de 20. Dintre acestea, numai trei au fost restaurate: Glogoveanu, Cornoiu și Cartianu.

Culele au fost construite de boieri locali pentru a rezista atacurilor turcilor veniţi de dincolo de Dunăre și ale haiducilor. Din acest motiv, zona din jurul construcției se defrişa astfel ca locuitorii să poată vedea invadatorii de la mile depărtare. Culele aveau ziduri groase, înalte, care erau pictate în alb şi aveau creneluri pentru arme. O uşă ducea la o pivniță în care atacatorii ar fi fost prinşi în capcană dacă reuşeau să intre, pentru că nu exista nici o cale de a merge la etaj.

Deși cule pot fi găsite și în alte țări, cum ar fi Serbia, Albania și chiar Afganistan și Irak, ceea ce distinge cula românească de toate celelalte este prezenţa verandei.

Cea mai veche cladire de acest gen este Cula Greceanu din Judeţul Vâlcea şi datează din secolul al XVI-lea. Paharnicul Nan a construit prima parte a acesteia – turnul de apărare – iar nepotul său, Tudor Maldăr, a construit restul, la sfârșitul secolului al XVIII-lea.

Deși Conacul lui Maldăr nu se află în această culă, el este foarte aproape de ea. A preluat numele celebrului căpitan Maldăr, care este legat de una dintre cele mai frumoase legende. Povestea spune că Tudor Maldăr, căpitan în armata lui Mihai Viteazul, a fost capturat de tătari, dar a fost eliberat, deoarece fiica hanului tătar s-a îndrăgostit de el. Cei doi s-au refugiat la Cula Greceanu unde au locuit împreună şi au avut șapte copii.

  

Conacul lui Maldăr recreează senzația acelor timpuri trecute până la cel mai mic detaliu. Acesta este mobilat cu mobilă veche din lemn de nuc, covoare tradiționale și lăzi de zestre. Mobilierul este unicat și a fost făcut manual cu secole în urmă.

Meniul nu este bătut în cuie, ci există feluri diferite în fiecare zi. Este chiar posibil ca oaspeţii să solicite preparate speciale, chiar dacă acestea nu sunt în meniu. Hanul organizează, de asemenea, ateliere de gastronomie pentru oaspeții săi și are o piscină în curte.

Surse:

„Bine aţi venit”, Conacul lui Maldăr, Locul de regăsire: http://www.conaculmaldar.ro/despre-noi.php, Accesat: 06.08.2015.

„Culă”, Wikipedia, Locul de regăsire: https://ro.wikipedia.org/wiki/Cul%C4%83, Accesat: 06.08.2015.

„Culele oltenesti au scapat de turci, dar au ramas pe mana romanilor. Sindromul "Casa Poporului” ameninta acest patrimoniu', Pro TV, 16 Iulie 2014, Locul de regăsire: stirileprotv.ro/stiri/salveaza-romania-frumoasa/constructiile-istorice-ale-romaniei-salvate-de-un-arhitect-cu-accent-parizian-e-mai-important-ceva-bun-decat-ceva-nou.html, Accesat: 06.08.2015.

„Istoric”, Conacul lui Maldăr, Locul de regăsire: http://www.conaculmaldar.ro/istoric.php, Accesat: 06.08.2015. 

Ionescu, Dinu G., „Culele olteneşti, bijuterii ale patrimoniului nostru”, Revista 22, 4 Septembrie 2012, Locul de regăsire: http://www.revista22.ro/culele-oltenesti-bijuterii-ale-patrimoniului-nostru-17549.html, Accesat: 06.08.2015.

Moşoarcă, Claudia, „Culele de la Măldăreşti – fortăreţele de pe pajiştile vâlcene”, 27 Noiembrie 2012, Locul de regăsire: http://www.descopera.ro/descopera-in-romania/10350945-culele-de-la-maldaresti-fortaretele-de-pe-pajistile-valcene, Accesat: 06.08.2015.

Pascu, Răzvan, „Conacul lui Maldar – fotografii si impresii”, Răzvan Pascu, 1 Noiembrie 2012, Locul de regăsire: https://razvanpascu.ro/2012/11/01/conacul-lui-maldar-fotografii-si-impresii/, Accesat: 06.08.2015.

Andra Mihaela Cimpean

AEROPORTURI


CONSULATE GENERALE


NUMERE DE TELEFOANE UTILE

  • 112 - Apeluri de urgenta (Nr. unic de urgenta)
  • 118932 - Informatii numere de telefon
  • 1958 - Ora exacta
  • 0256-437973 - Centrul de Informare Turistica Timisoara
  • 0256-493806 - Informatii CFR
  • 0256-493471 - Autogara Autotim Timisoara
  • 0256-493639 - Aeroportul International Timisoara
  • 0256-220835 - Oficiul Registrul Comertului
  • 0256-408300 - Primaria Timisoara
  • 0256-493694 - Consiliul Judeţean Timis
  • 0256-493393 - Timpark ( N. Titulescu 10- ADP)
  • 0256-402703 - Politia rutiera
  • 0256-246112 - Politia locală

TAXI

  • Radio Taxi - 0256-940
  • Euro Taxi - 0256-941
  • Pro Taxi - 0256-942
  • Fan Taxi - 0256-944
  • Tudo Taxi - 0256-945
  • Autogen Taxi - 0256-988

ÎNCHIRIERI AUTO

International editions:   English | Italiano | Română