Puncte de interes17 august 2023

Vulcanii Noroioşi din judeţul Buzău, un fenomen natural unic în România

Turiştii care ajung la Vulcanii Noroioşi, un colţ unic în România, aflat la aproximativ 150 de kilometri de Bucureşti, au impresia că au aterizat pe Marte sau pe Lună

Vulcanii Noroioşi din judeţul Buzău

Vulcanii Noroioşi din judeţul Buzău

În judeţul Buzău poate fi admirat un loc de-a dreptul spectaculos, dar, din păcate, prea puţin promovat. Turiştii au impresia că o bucăţică de pe Marte sau de pe Lună a fost adusă în România, la Vulcanii Noroioşi.

   

Acest fenomen impresionant se află în zona Pâclele şi reprezintă, de fapt, cratere în miniatură. Vulcanii Noroioşi de la Pâclele Mari şi Pâclele Mici au fost declaraţi, în urmă cu aproximativ 100 de ani, rezervaţie naturală. Peisajele marţiene din această zonă situată la 150 de kilometri de Bucureşti, dar şi priveliştile pitoreşti fascinante i-au convins pe tot mai mulţi turişti să nu rateze acest obiectiv din România.

Frumuseţea Vulcanilor Noroioşi

Micile cratere de la Pâclele realizează un spectacol uimitor, astfel că putem considera Vulcanii Noroioşi din judeţul Buzău o comoară a naturii. Acest fenomen natural unic în România, dar şi în Europa, se află pe malul drept al râului Buzău, la 12 kilometri de localitatea Berca. Vulcanii noroioşi au aproape aceeaşi structură ca nişte adevăraţi vulcani. De exemplu, la Pâclele Mari, vulcanii noroioşi au o activitate foarte intensă, motiv pentru care turiştii pot descoperi aici copii micuţe ale formelor vulcanilor de foc.

În cazul în care vă întrebaţi cum a apărut acest fenomen spectaculos, răspunsul este unul simplu: din cauza erupţiilor gazelor naturale, dar şi al mişcărilor seismice şi al emanaţiilor postvulcanice, care împing prin craterele formate noroi adus din adâncuri.

Această “lavă” este rezultatul dizolvării argilei şi al marnei întâlnite de apa împinsă spre suprafaţă de presiunea gazelor. În zona Buzăului, pot fi întâlnite două tipuri de vulcani: noroioşi şi fierbători. Cei mai interesaţi se găsesc, însă, la Pâclele Mari şi Pâclele Mici, unde peisajul este selenar.

De asemenea, o parte din sătenii din satele din apropiere se bucură de acest fenomen impresionant chiar în curţile lor.

Foto: consilierturism.ro

Adriana Mit

AEROPORTURI


CONSULATE GENERALE


NUMERE DE TELEFOANE UTILE

  • 112 - Apeluri de urgenta (Nr. unic de urgenta)
  • 118932 - Informatii numere de telefon
  • 1958 - Ora exacta
  • 0256-437973 - Centrul de Informare Turistica Timisoara
  • 0256-493806 - Informatii CFR
  • 0256-493471 - Autogara Autotim Timisoara
  • 0256-493639 - Aeroportul International Timisoara
  • 0256-220835 - Oficiul Registrul Comertului
  • 0256-408300 - Primaria Timisoara
  • 0256-493694 - Consiliul Judeţean Timis
  • 0256-493393 - Timpark ( N. Titulescu 10- ADP)
  • 0256-402703 - Politia rutiera
  • 0256-246112 - Politia locală

TAXI

  • Radio Taxi - 0256-940
  • Euro Taxi - 0256-941
  • Pro Taxi - 0256-942
  • Fan Taxi - 0256-944
  • Tudo Taxi - 0256-945
  • Autogen Taxi - 0256-988

ÎNCHIRIERI AUTO

International editions:   English | Italiano | Română