Chiar dacă în restaurantele moderne cafeaua se poate găsi în toate felurile, de la expresso italian până la cafeaua turcească cu caimac, în cultura românească, acestă băutură are un rol aparte. Înainte de toate, cafeaua este un mod de a trata musafirii. Prin urmare, una dintre întrebările care ți se adresează când te afli în vizită într-o casă de români, este: Bei o cafea? Cafeaua fiartă-infuzată face parte din cotidianul fiecărui român. Mai ales dimineața, românii beau cafeaua de multe ori cu vecini sau prieteni, motiv pentru care acest moment se prelungește cu lungi conversații.
Strănii obișnuiesc să ceară în restaurantele românești cafeaua turcească, așa cum o beau și românii. O rețetă spune că la 1 ceașcă de 100 de ml de apă se pun două lingurițe de cafea măcinată și o linguriță de zahăr. Toate aceste ingrediente se fierb la foc minuscul, iar când începe să clocotească, se ia caimacul de deasupra cu o linguriță și se pune în ceșcuță. Se lasă apoi să fiarbă puțin și se mai pune o linguriță de cafea. Apoi se dă la o parte ca să se așeze zațul și cafeaua să dea ceea ce are de dat. Se toarnă în ceșcuță și se servește cu familia și prietenii.
Să reținem importanța caimacului... Cuvântul provine din limba turcă și este cea mai gustoasă parte a cafelei... Crema sa! Calitatea caimacului depinde de calitatea cafelei, dar și de cine o face. Și dacă este bine făcut, caimacul accentuează plăcerea degustării cafelei. Acest gen de cafea nu trebuie confundat cu cea care se face la filtru în lumea occidentală. Caimacul oferă un gust special, într-un moment special, acela dedicat cafelei, ca să nu mai spunem că trecut, exista obiceiul ca alături de cafea, să se servească dulceață sau șerbet, mai ales în familiile din înalta sociatate. În anii ’80 ai comunismului, românii s-au confruntat cu o criză a cafelei.
Fără gust de caimac și aromă de cafea naturală, a apărut atunci celebrul nechezol. Acesta era numele pe care l-au dat românii unei cafele care era făcută din înlocuitori, în special din năut și ovăz. Atunci au luat naștere două feluri de cafea: una cu caimac, adică cu ceva în plus și una fără caimac, o cafea care cu ceva în minus.
Românii beau azi cafeaua în toate felurile, dar cea turcească este considerată o tradiție în cultura cafelei românești. Se spune că rețetele cele mai vechi de preparare a cefelei turcești, vin de la turcii de pe insula Ada-Kaleh, care fierbeau cafeaua în nisip.
Bibliografie:
Marianne Mensil, Le temps de boire un café... , revue-des-sciences-sociales.com/pdf/rss27-mesnil.pdf;
Radu Anton Roman, Bucate, vinuri și obiceiuri românești, București, Editura Paideia, 1998.
Foto:
E.P.
International editions: