Tradiții26 mai 2023

Moldova - mâncăruri şi vinuri cu suflet

Prin bucătăria sa, considerată una dintre cele mai gustoase bucătării din România, Moldova oferă oaspeţilor săi mâncăruri deosebite de o savoare unică

Moldova gastronomie

Moldova gastronomie

  Zona Moldovei prezintă o diversitate gastronomică pe care orice gurmand mai mult sau mai puţin „connaisseur”  ar aprecia-o. Regăsim aici un amestec eclectic de arome şi texturi culinare capabile sa încânte papilele gustative până la extaz.

Bucătăria moldovenească a fost de-a lungul timpului influenţată de diverse popoare. Turcii, grecii, ucrainenii, ruşii şi-au lăsat amprenta asupra bucatelor moldoveneşti.  Preparatele culinare reprezintă un element central în tradiţia Moldovei.

În satele moldoveneşti bâtrânii păstrează cu sfinţenie reţetele din strămoşi. Borşul se mai prepară încă în putină de lemn, cu apă din fântână şi crenguţe de vişin. Colacii şi cozonacul se coc pe vatră, pâinea se inveleşte în frunze de nuc pentru a-i da o aromă deosebită, sarmalele se fierb în oală de lut nesmălţuit la gura cuptorului. Puiul se asudă vârtos la ceaun şi se însoţeşte cu un mujdei cremos cu miez de nucă, mămăligă fierbinte şi vin neaoş  aprig la suflet şi vorbă, aşa cum doar în Moldova poţi găsi. Turtele se coc pe plită, magiunul se fierbe afară, la foc de lemn pe pirostrii.  

Prin bucătăria sa, considerată una dintre cele mai gustoase bucătării din România, Moldova oferă oaspeţilor săi mâncăruri deosebite de o savoare unică: celebra tochitură moldovenească tradiţională – amestec de carne de porc, slanină , cârnaţ de casă afumat şi ouă (toate prăjite în untură) mămăligă şi brânză de oaie; borşuri de legume, peşte sau carne – delicioasa ciorbă rădăuţeană originară din Rădăuţi, Bucovina; sarmalele în foi de viţă cu hribi şi cele în foi de varză acră cu diverse cărnuri; pastrama de viţel, porc şi oaie, cârnaţii, drobul, toba, chişca şi caltaboşii – preparate din carne şi organe de porc; tocăniţe cu legume, ciuperci de pădure şi afumătură; musacale şi supe; ostropelul din carne  de pui, iepure, porc sau vită şi ciulamaua cu ciuperci sau carne; brânzeturi şi iaurturi preparate în casă – telemea, caşcaval, lapte acru sau „chişleag” (un fel de iaurt foarte sănătos, preparat din lapte de vacă, capră sau oaie neprelucrat termic, lăsat la „prins” în ulcior de lut); plăcinte cu carne, plăcinte cu varză (vărzări) sau cartofi; salate diverse.

Gama dulciurilor moldoveneşti tradiţionale este şi ea destul de amplă: plăcinte cu brânză, plăcinte cu nucă, „învârtite”, poale-n brâu, turta cu julfă sau „pelincile domnului” (o prăjitură din foi subţiri de aluat coapte pe plită umplute cu o cremă preparată din seminţe de cânepă, dovleac sau nuca, îndulcită cu zahar sau miere) colţunaşi umpluţi cu gem sau brânză, papanaşi, gogoşi umplute, mucenici etc.

 La capitolul viticol, Moldova se poate lăuda cu cele mai calitative şi apreciate vinuri la nivel naţional şi internaţional. Moldova cuprinde cele mai importante podgorii di Romania. Podgorii vechi, cu tradiţie, celebre pentru vinurile lor de o calitate deosebită: Odobeşti, Coteşti, Panciu, Nicoreşti, Huşi şi Cotnari. Merită să amintim aici şi alte podgorii de pe meleagurile moldave precum Bohotin, Iaşi, Iana, Dealurile Bujorului sau faimoasele podgorii basarabene Cricova sau Purcari.  

Vinurile produse în Moldova variază de la vinuri albe şi roze (seci, demiseci şi dulci) până la vinuri roşii (seci şi demiseci) precum şi vinuri spumante, produse din soiuri reprezentative, recunoscute pe plan european: Galbena de Odobeşti, Zghihara de Huşi, Grasa de Cotnari, Frâncuşa, Feteasca albă, Băbeasca neagră, Fetească neagră, Tămâioasa românească şi Busuioaca de Bohotin.

Bibliografie:

Roman Radu Anton, 2011. Povestile Bucatariei Romanesti – Moldova vol. IV, Editura Litera, Bucuresti .

Cotea V. D., Barbu N., Grigorescu C. C., 2003. Podgoriile şi vinurile României. Editura Academiei Române, Bucureşti.

Ionela Chiru

AEROPORTURI


CONSULATE GENERALE


NUMERE DE TELEFOANE UTILE

  • 112 - Apeluri de urgenta (Nr. unic de urgenta)
  • 118932 - Informatii numere de telefon
  • 1958 - Ora exacta
  • 0256-437973 - Centrul de Informare Turistica Timisoara
  • 0256-493806 - Informatii CFR
  • 0256-493471 - Autogara Autotim Timisoara
  • 0256-493639 - Aeroportul International Timisoara
  • 0256-220835 - Oficiul Registrul Comertului
  • 0256-408300 - Primaria Timisoara
  • 0256-493694 - Consiliul Judeţean Timis
  • 0256-493393 - Timpark ( N. Titulescu 10- ADP)
  • 0256-402703 - Politia rutiera
  • 0256-246112 - Politia locală

TAXI

  • Radio Taxi - 0256-940
  • Euro Taxi - 0256-941
  • Pro Taxi - 0256-942
  • Fan Taxi - 0256-944
  • Tudo Taxi - 0256-945
  • Autogen Taxi - 0256-988

ÎNCHIRIERI AUTO

International editions:   English | Italiano | Română