Puncte de interesduminică 18 martie 2018

Oradea – orașul cu cel mai elegant centru din România

Potrivit unui studiu realizat de site-ului Equis.ro, Oradea este orașul în care zona centrală este cea mai bine întreținută, ridicându-se la cele mai înalte standarde din punct de vedere arhitectural

Oradea

Oradea

Deși este un oraș vechi din România, cu o populație de peste 200,000 de locuitori, Oradea nu intră pe lista scurtă a celor mai importante orașe din țară. Nu are nici mărimea, nici dezvoltarea economică comparabilă cu cea a Clujului sau a Timișoarei și nici renumele turistic de care se bucură Brașovul, Sibiul sau chiar Constanța. Cu toate acestea, Oradea este un oraș cochet, cu o istorie bogată și o atmosferă aparte. Mai nou este însă și un exemplu în ceea ce privește organizarea și contractarea de fonduri europeane. Datorită acestei priceperi orașul a reușit să renască dezvăluindu-și strălucirea de altă dată. Marea majoritate a clădirilor vechi din centrul istoric au fost renovate, iar odată cu aceasta a crescut și interesul investitorilor în a deschide diferite afaceri sau birouri în zonă.            

De asemenea, autoritățile locale au investit serios și în ceea ce privește promovarea acestor clădiri și a întregului oraș, scoțând în evidență istoria și specificul arhitectural al întregii zone centrale. Ecourile acestor eforturi nu s-au lăsat așteptate, primii care au aflat și s-au minunat de transformarea Oradiei fiind românii din restul țării. Potrivit Equis.ro, aceștia au lăudat realizările municipalității din Oradea, considerând că centru orașului este într-adevăr o capodoperă și că fără îndoială acest lucru va transforma Oradea întru-un pol de interes atât pentru turiși cât și pentru oamanii de afaceri. 

Surse: https://www.exquis.ro/cel-mai-frumos-centru-istoric-din-romania-nu-este-nici-cluj-nici-brasov-nici-timisoara/ 

Claudiu Bolcu

AEROPORTURI


CONSULATE GENERALE


NUMERE DE TELEFOANE UTILE

  • 112 - Apeluri de urgenta (Nr. unic de urgenta)
  • 118932 - Informatii numere de telefon
  • 1958 - Ora exacta
  • 0256-437973 - Centrul de Informare Turistica Timisoara
  • 0256-493806 - Informatii CFR
  • 0256-493471 - Autogara Autotim Timisoara
  • 0256-493639 - Aeroportul International Timisoara
  • 0256-220835 - Oficiul Registrul Comertului
  • 0256-408300 - Primaria Timisoara
  • 0256-493694 - Consiliul Judeţean Timis
  • 0256-493393 - Timpark ( N. Titulescu 10- ADP)
  • 0256-402703 - Politia rutiera
  • 0256-246112 - Politia locală

TAXI

  • Radio Taxi - 0256-940
  • Euro Taxi - 0256-941
  • Pro Taxi - 0256-942
  • Fan Taxi - 0256-944
  • Tudo Taxi - 0256-945
  • Autogen Taxi - 0256-988

ÎNCHIRIERI AUTO

International editions:   English | Italiano | Română