Puncte de interes06 august 2023

Casa Olarului – o pensiune în inima Maramureșului ancestral, născută din dragoste pentru vatra satului și dragoste pentru olărit, un loc în care arta autentică se împletește cu viața autentică

Daniel Leș este artistul care a descoperit sensurile adânci ale olăritului și care s-a gândit să împărtășească și altora din experiența modelării lutului, care pe el l-a determinat să-și remodeleze viața, întorcăndu-se la vatra strămoșească – din aceste gânduri s-a plămădit Casa Olarului, locul în care viața se trăiește simplu, cu dragoste de oameni, de natură și de Dumnezeu

Daniel Leș - Casa Olarului, Baia Sprie, Maramureș

Daniel Leș - Casa Olarului, Baia Sprie, Maramureș

Intenția artistului a fost aceea de a crea celor care vor să vină să participe la taberele de creație, condițiile de viață ale olarului de altadată. Într-o lume în care tehnologia acaparează viața, artistul olar, trebuie să rămână aproape de rădăcinile sale. În acest sens, camerele au fost decorate rustic, cu mare atenție, în așa fel încât să nu se îndepărteze de spiritul Maramureșan.  

La parterul casei mari, s-a amenajate un apartament, care păstrează specificul unei casetradiționale țărănești, cu pridvor și două camere. De la ferestre se văd munții ce își înalță piscurile spre cer.

                           

În curtea casei,  în noapte, se ridică focuri de tabără, iar ziua în ateliere se organizează demonstrații de olărit, la care oaspeții pot participa direct. Ei își scot singuri lutul de la 4 metri adâncime, îl pregătesc, îl modelează și-l supun procesului de ardere, în timp ce pot reflecta la sensurile adânci ale vieții și pot trăi bucuria transformării lutului.

 

Bucătăria este tradițională, cu bucate alese, pregătite ca pe vremea bunicii, iar cinele la lumina lămpașelor trezesc emoția întoarcerii în timp, în vremurile bunicilor și a străbunicilor și a poveștilor spuse la gura sobei.

S-au alăturat pensiunii, încă două case vechi de pămînt, acoperite cu șindrilă și o casă minerească autentică, din Baia Sprie. Aestea sunt Casa de Lut și Casa Minerească, unde se organizează tabere de creație  naționale și internaționale, pentru copii și adulți.

 

În plus, îmrejurimile din zonă oferă posibilitatea de drumeții, prin locuri mirifce, încărcate de tradiții ancestrale. Este o zonă turistică care oferă multe obiective de vizitat: bisericile de lemn de la Plopiș, Bârsana, Surdești, rezervația geologică Creasta Cocoșului, Lacul Albastru, Lacul Mogoșa, Rezervația fosilieră Chiuzbaia etc.

 

Dacă vreți să aveți parte de bucuria unei simbioze memorabile între artă, spirit și natură, dacă doriți să trăiți momente revelatoare, de introspecție, profunzime și regăsire, nu ezitați să ajungenți la Casa Olarului și să vă lăsați duși de timp și trăiri autentice.  

Sursă: www.casaolarului.ro   

Elena Radu

AEROPORTURI


CONSULATE GENERALE


NUMERE DE TELEFOANE UTILE

  • 112 - Apeluri de urgenta (Nr. unic de urgenta)
  • 118932 - Informatii numere de telefon
  • 1958 - Ora exacta
  • 0256-437973 - Centrul de Informare Turistica Timisoara
  • 0256-493806 - Informatii CFR
  • 0256-493471 - Autogara Autotim Timisoara
  • 0256-493639 - Aeroportul International Timisoara
  • 0256-220835 - Oficiul Registrul Comertului
  • 0256-408300 - Primaria Timisoara
  • 0256-493694 - Consiliul Judeţean Timis
  • 0256-493393 - Timpark ( N. Titulescu 10- ADP)
  • 0256-402703 - Politia rutiera
  • 0256-246112 - Politia locală

TAXI

  • Radio Taxi - 0256-940
  • Euro Taxi - 0256-941
  • Pro Taxi - 0256-942
  • Fan Taxi - 0256-944
  • Tudo Taxi - 0256-945
  • Autogen Taxi - 0256-988

ÎNCHIRIERI AUTO

International editions:   English | Italiano | Română