Puncte de interes27 noiembrie 2023

Trovanții, sau „pietrele vii” din zona Bozioru, județul Buzău, între legendă și adevăr

În „Țara Luanei” din Munții Buzăului, acolo unde se găsesc 29 de așezări rupestre milenare, natura a creat misterioase monumente pietrificate, de diferite forme bizare

Trovanții, sau „pietrele vii” din zona Bozioru, județul Buzău

Trovanții, sau „pietrele vii” din zona Bozioru, județul Buzău

Legenda spune că, în vremuri îndepărtate, pe culmile Buzăului se afla un “tărâm al soarelui”, stăpânit de un rege bătrân și înțelept, care se numea Luana, de unde vine și numele ținutului Țara Luanei. Aici, s-au descoperit mai multe așezări rupestre, săpate în stâncile modelate de apele ce curg la vale și numeroase pietre, cu forme ciudate, unele discoidale, ce aduc a nave spațiale, altele cu forme zoomorfe sau antropomorfe.

Din punct de vedere științific, trovanții sunt aglomerări de pietricele, ce se adună și se cimentează între ele printr-un liant carbonatic.  Ele își modifică forma la 1200 de ani, timp în care cresc câțiva centimetri, creșterea realizându-se din centru spre exterior.

Oamenii locurilor le numesc „pietre vii”, deoarece, ei spun că ele cresc, își pot schimb locul și forma,  și se chiar înmulțesc. Astfel, după ploi puternice, se nasc pietricele mici, care se hrănesc cu nisip și cresc în timp.

Numeroase legende vorbesc de aceste pietre, ca fiind de origine divină, sau ca venind din alte lumi. Localnicii spun că, ele ar fi aducătoare de spor și noroc, motiv pentru care porțile lor sunt străjuite de câte un trovant. Ei afirmă și că, trovanții își schimbă locul, că pur și simplu se desprind din pământ și sar într-un alt loc. Cele mai mari dintre ele, „babele” cum le spun localnicii, pot fi admirate din vatra satului, pe culmile muntoase.

Pe lângă tot ce se spune, unii cercetători, arheologi, paleontologi, filozofi și mistici  vin cu tot felul de alte ipoteze: trovanții ar putea semnifica trecerea de la regnul mineral  la regnul vegetal, că ar avea origini divine, sau extraterestre,  că ar fi artefacte, sau fosile de plante sau animale, ouă uriașe de dinozauri, sau animale preistorice pietrificate.   

Misticii și filozofii antici admiteau că pietrele au o încărcătură energetică deosebită, care poate interfera cu energia umană. Ele au fost și sunt încă folosite  în tot felul de terapii bazate pe schimb energetic. Pietrele ar avea memoria cea mai veche de pe Terra, fiind martore ale formării Pamântului.

Poate aceste „pietre vii”, creaturi curioase și nedescifrate încă, ar putea fi cheia tuturor întâmplărilor stranii și a misterului ce învăluie aceast ținut din Munții Buzăului, din vremuri îndepărtate și până în zilele noastre.  

Surse & foto:

www.efemeride.ro

www.romaniamegalitica.blogspot.ro/2010/10/trovantii-din-buzau-trovantii-din.html

www.drumliber.ro/babele-de-la-ulmet-trovantii-din-bozioru

 

Elena Radu

AEROPORTURI


CONSULATE GENERALE


NUMERE DE TELEFOANE UTILE

  • 112 - Apeluri de urgenta (Nr. unic de urgenta)
  • 118932 - Informatii numere de telefon
  • 1958 - Ora exacta
  • 0256-437973 - Centrul de Informare Turistica Timisoara
  • 0256-493806 - Informatii CFR
  • 0256-493471 - Autogara Autotim Timisoara
  • 0256-493639 - Aeroportul International Timisoara
  • 0256-220835 - Oficiul Registrul Comertului
  • 0256-408300 - Primaria Timisoara
  • 0256-493694 - Consiliul Judeţean Timis
  • 0256-493393 - Timpark ( N. Titulescu 10- ADP)
  • 0256-402703 - Politia rutiera
  • 0256-246112 - Politia locală

TAXI

  • Radio Taxi - 0256-940
  • Euro Taxi - 0256-941
  • Pro Taxi - 0256-942
  • Fan Taxi - 0256-944
  • Tudo Taxi - 0256-945
  • Autogen Taxi - 0256-988

ÎNCHIRIERI AUTO

International editions:   English | Italiano | Română