Zona Cotrocenilor, cuprindea odinioară păduri dese ale renumiţior Codri ai Vlăsiei, câmpuri agricole şi un sat de tărani liberi, atestat pe la 1614. Istoria zonei este însă mult mai veche. În urma unor săpături arheologice, s-au descoperit unelete din "epoca neolitică", iar la temelia bisericii Cotroceni s-au descoperit fragmente de vase de ceramică aparţinând culturii Glina III, din "epoca bronzului" (1800-1600 î.Hr.).
În aceste locuri, in perioada 1679-1681, domnitorul Şerban Cantacuzino, ridică o mănăstire cu bisercă şi lăcaşuri monahale şi case domneşti, unde avea să-şi stabilească reşedinţa. Nucleul îl constituie mănăstirea (cu biserica sa), important reper de arhitectură şi artă medievală românească.
În 1893, printr-o hotărâre de guvern, se dispune demolarea vechilor case domneşti şi construirea unui palat regal.Arhitectul francez Paul Gottereau, suprapune construcţia, peste o parte din pivniţele medievale, ceea ce determină păstrarea gabaritelor interioare ale arhitecturii vechi. În ceea ce priveşte ornamentaţia interioară însă, aceasta se înscrie în stilul epocii, remarcându-se prin abundenţa decorativă dispusă pe pereţi, plafoane şi pardoseli.
Deşi de-a lungul timpului au avut loc mai multe intervenţii, unele incinte s-au păstrat nealterate, pâna in zilele noastre: ansamblul holului principal (în stil neobaroc francez), sufrageria (în stilul neorenaşterii germane) şi cabinetul de lucru al regelui Ferdinand (în stil Henric al II-lea).Dintre diversele transformări făcute în timp, se remarcă cele ale arhitectului român Grigore Cerchez, care s-a ocupat de extinderea şi remodelarea aripei nordice, punându-şi amprenta printr-un stil neoromânesc, specific arhitecturii medievale din Ţara Românească şi Moldova.
Timp de trei veacuri, conducători ai neamului, de la domnitori până la regi, decid destinele româneşti din acest loc: Constantin Brâncoveanu, Nicolae şi Constantin Mavrocordat, Alexandru Ispilanti, Constantin Hangerli, Alexandru Moruzi, Barbu Ştirbei, Alexandru Ioan Cuza, regele Carol I, regele Fedirnand I, regele Carol al II-lea, regele Mihai I. În vremea domniei lui Carol I şi a Elisabetei (1866-19140), dar mai ales în vremea domniei lui Ferdinand I şi a reginei Maria (1914-1927), resedinţa de la Cotroceni este frecventată şi de personalitaţi din rândul artelor, literelor si muzicii româneşti.
Dupa mortea regelui Ferdinand, folosinţa palatului revine reginei Maria, aşa cum regele a stabilit prin testament. În anul 1930, prin întoarcerea prinţului Carol, palatul Cotroceni revine în centrul atenţiei politice. Carol este proclamat rege, iar principele Mihai devine "Mare Voievod de Alba Iulia". Regele Carol al II-lea (1930-1940) şi regele Mihai I, au folosit vremelnic Palatul Cotroceni, ca reședinţă.
După 1947, dictatura comunistă începe să falsifice grosolan istoria perioadei regale (1866-1947) şi s-a dedat la jafuri si distrugeri: cărţi din biblioteca palatului au fost arse, piese de mobilier distruse.
În 1984, dictatura ceauşistă demolează abuziv Biserica Cotroceni din incinta palatului. Din fericire, a fost refacută în totalitate în perioada 2008- 2009. La construcţie au fost adăugate şi elementele din pietrăria si fresca veche, recuperate la demolare. Biserica are forma iniţială, din vremea lui Şerban Cantacuzino.
Din 1991, a fost deschis pentru marele public, Muzeul Naţional Cotroceni. Din anul 2001, muzeul se află în subordinea Administraţiei Prezidenţiale
Fotografii si informatii:
Elena Radu
International editions: