Puncte de interes04 mai 2019

Braşovul apare într-un basm scris de frații Grimm

Braşovul este oraşul în care se termină unul dintre basmele scrise de fraţii Grimm

Brasov

Brasov

Basmul se numește "Copiii din Hameln" și este povestea unui fluierar căruia i se cere să scape orașul Hameln de o invazie de șobolani. El cântă la fluierul său magic, atrage șobolanii din oraș și îi îneacă în râul Wesser. Dar atunci când îşi cere plata, consiliul local nu numai că refuză să se conformeze, dar chiar își bate joc de fluierar pentru metodele sale de deratizare. Fluierarul este furios și părăsește orașul amenințând că se va răzbuna. El se întoarce cu ocazia sărbătorii Sf. Petru şi Pavel, când toți se aflau în biserică și fluierarul cântă din nou din fluier, de data aceasta atrăgând 130 din copiii satului.

Povestea spune că apoi îi conduce într-o peșteră, de unde aceştia nu se mai întorc. Doar trei copii reușesc să scape, unul dintre ei, orb, și în imposibilitatea de a spune unde a fost și un altul şchiop a rămas în urmă. Cel de-al treilea era surd, dar a putut să spună câte ceva despre lucrurile pe care le-a văzut. Cu toate acestea, ceea ce le-a transmis nu i-a ajutat pe părinți să îşi găsească copiii, ei rămânând pierduţi pentru totdeauna.

Până aici, povestea se potrivește cu legenda din Hameln, dar fraţii Grimm au combinat-o cu povestea saşilor care au imigrat în Transilvania și astfel, în "Copiii din Hameln", copiii sapă un drum spre Transilvania. Ei ies la suprafață în Brașov și rămân acolo.

Intelectualii germani, printre care şi frații Grimm, erau fascinați de subiectul sașilor care au imigrat în Transilvania. Wilhelm Grimm schimbă câteva scrisori pe această temă cu Josef Haltrich, un sas din Transilvania. Aflând despre legendele săsești, frații Grimm dau legendei din Hameln un final fericit. Povestea lor a fost publicată în 1816 și a devenit foarte populară în Germania. Este atât de populară încât anul trecut, când s-a împlinit al 725-lea an al basmului, s-a organizat o mare paradă cu costume și un concert Jethro Tull. Dar, în România, puțini oameni știu despre acest basm și de faptul că se termină în Braşov.

Există vreun pic de adevăr în această legendă? Sunt câteva dovezi istorice că într-adevăr s-a întâmplat ceva cu 130 de copii din Hameln în 1284. Unii specialiști speculează că ar fi putut fi vorba de o epidemie care a luat copiii. Alții spun că ei s-ar fi alăturat unei campanii militare. Adevărul, cu toate acestea, rămâne un mister. De asemenea, există dovezi care sprijină a doua parte a poveștii și anume, faptul că primii sași care au venit în Transilvania erau din zona oraşului Hameln.

Surse: brasovromania.net/newsletter/ ;  

Andra Mihaela Cimpean

AEROPORTURI


CONSULATE GENERALE


NUMERE DE TELEFOANE UTILE

  • 112 - Apeluri de urgenta (Nr. unic de urgenta)
  • 118932 - Informatii numere de telefon
  • 1958 - Ora exacta
  • 0256-437973 - Centrul de Informare Turistica Timisoara
  • 0256-493806 - Informatii CFR
  • 0256-493471 - Autogara Autotim Timisoara
  • 0256-493639 - Aeroportul International Timisoara
  • 0256-220835 - Oficiul Registrul Comertului
  • 0256-408300 - Primaria Timisoara
  • 0256-493694 - Consiliul Judeţean Timis
  • 0256-493393 - Timpark ( N. Titulescu 10- ADP)
  • 0256-402703 - Politia rutiera
  • 0256-246112 - Politia locală

TAXI

  • Radio Taxi - 0256-940
  • Euro Taxi - 0256-941
  • Pro Taxi - 0256-942
  • Fan Taxi - 0256-944
  • Tudo Taxi - 0256-945
  • Autogen Taxi - 0256-988

ÎNCHIRIERI AUTO

International editions:   English | Italiano | Română