Puncte de interes31 august 2019

Chilia Veche – un loc inedit şi fascinat, aflat pe braţul Chilia, ce îşi aşteaptă turiştii să vină, pentru a descoperi frumuseţile şi misterele Deltei Dunării

În partea de nord a judeţului Tulcea, în inima deltei, se află Chilia Veche, o aşezare arhaică, veche cetate de margine de ţară

Chilia Veche - Delta Dunării

Chilia Veche - Delta Dunării

În cea mai populată aşezare rurală din Delta Dunarii (cu peste 3500 de locuitori),  traiesc în deplina armonie, încă din vremuri îndepărtate, mai multe naţionalităţi: români, lipoveni, ucrainieni, rromi, turci, maghiari, germani, tătari, evrei, ruşi. Acum 2500 de ani, aici, exista o comunitate de negustori greci, care de-a lungul timpului, a fost ocupată de către romani şi apoi de turci. În 1404, Mircea cel Bătrân, domn al Ţării Româneşti, cucereşte Dobrogea împreună cu portul Chilia, iar din 1465 acesta intră în componenţa statului feudal românesc.

Ocupaţiile de bază ale locuitorilor acestei zone, au fost încă din vremuri străvechi, piscicultura şi agricultura. Pitorescul locurilor, cu tot ceea ce oferă delta, dar şi istoricul acestor ţinuturi, au creat premizele dezvoltării turismului şi agroturismului.

Delta cu nuferii ei albi şi galbeni, pelicanii şi multe alte păsări încântătoare, mănăstirile mici ascunse printre stuf şi cele 16 rezervaţii cu caractarestici morfohidrografice specifice, cu  floră şi faună originale, reprezintă punctele principale de atracţie turistică. În acest ţinut exotic se află cea mai mare colonie de pelicani din Europa, colonii de egrete, lopătari, stârci galbeni şi pădurea Letea, unică pe continent.

În sensul dezvoltării turistice, au apărut în zonă mai multe pensiuni, care mai de care mai pitoreşti, cu locuri deosebite de cazare, unde arhaicul se îmbină într-un mod inedit cu modernul. Solunar, Tatanir, Limanu sunt câteva dintre aceste pensiuni, realizări ale unor oameni ce s-au întors în ţinuturile natale, cu gânduri măreţe.

Case vechi şi noi, arhaice, sau mai moderne, încadrate în peisajul sublim al deltei. Galbenul stufului se amestecă cu albastru lipovenesc al caselor, cu albastrul cerului şi al apei încărcată de nuferi albi şi galbeni. O plimbare cu barca pe Dunăre, te poate revigora şi încărca de de energiile pozitive ale fluviului. La un moment dat, printre vegetaţia ce îţi iese în cale, descoperi o bisericuţă de lemn, cu cupole aurii, desprinsă parcă dintr-o poveste. Este Schitul Stipoc, o mănăstire de călugări, unde te poţi opri, pentru a-ţi încărca sufletul de sublim şi spiritual.

Informaţii şi foto: www.chilia.ro; www.domeniultatanir.ro; limanul.com ;    

Elena Radu

AEROPORTURI


CONSULATE GENERALE


NUMERE DE TELEFOANE UTILE

  • 112 - Apeluri de urgenta (Nr. unic de urgenta)
  • 118932 - Informatii numere de telefon
  • 1958 - Ora exacta
  • 0256-437973 - Centrul de Informare Turistica Timisoara
  • 0256-493806 - Informatii CFR
  • 0256-493471 - Autogara Autotim Timisoara
  • 0256-493639 - Aeroportul International Timisoara
  • 0256-220835 - Oficiul Registrul Comertului
  • 0256-408300 - Primaria Timisoara
  • 0256-493694 - Consiliul Judeţean Timis
  • 0256-493393 - Timpark ( N. Titulescu 10- ADP)
  • 0256-402703 - Politia rutiera
  • 0256-246112 - Politia locală

TAXI

  • Radio Taxi - 0256-940
  • Euro Taxi - 0256-941
  • Pro Taxi - 0256-942
  • Fan Taxi - 0256-944
  • Tudo Taxi - 0256-945
  • Autogen Taxi - 0256-988

ÎNCHIRIERI AUTO

International editions:   English | Italiano | Română