Itinerarii16 noiembrie 2019

Filippo Scolari, ascensiunea de la condotier florentin la Comite de Timișoara

Filippo Scolari s-a remarcat, prin talentul său militar și diplomatic, la curtea regelui maghiar Sigismund de Luxemburg

Filippo Scolari

Filippo Scolari

La granița dintre secolele XIV și XV, când în Italia se vedeau zorii Renașterii, pentru locuitorii din zona Banatului primejdia invaziei otomane devenise tot mai vizibilă.

La acea vreme parte a regatului ungar, zona vestică a României a avut parte de câțiva comandanți militari de excepție și, în același timp, având preocupări culturale și diplomatice speciale. Între aceștia, se distinge Filippo Buondelmonti degli Scolari (cunoscut ca Pippo Spano), născut în 1369, lângă Florența, dintr-o ramură a renumitei familii Buondelmonti, ai cărei membri au jucat un rol important în luptele dintre ghibelini și guelfi.

Tânărul Pippo a ajuns la Budapesta prin intermediul unui prieten de familie și a devenit protejatul episcopului de Esztergom, Ioan Kanizsai, care i-a apreciat priceperea la chestiunile de contabilitate. Tot ca om de finanțe, Filippo Scolari a debutat și în slujba regelui Ungariei, Sigismund de Luxemburg, devenind apoi comitele minelor de aur și argint ale regatului și fiindu-i încredințată conducerea a zece comitate.

În tot acest timp, florentinul s-a remarcat prin talentele sale de militar și diplomat. Numit comite de Timiș, dar și de Caraș, Cenad, Arad și Caraș, practic al întregului Banat, în jurul anului 1404, Filippo Scolari a condus numeroase campanii antiotomane.

Castelul angevin din Timișoara, actualul Muzeu al Banatului, aflat în stare de puternică degradare, precum și fortificațiile cetății și orașul în sine au avut parte de renovări masive. De altfel, castelul i-a fost reședință lui Filippo Scolari până la moarte (1426), iar cronicile contemporane spun că rivaliza cu reședința de la Vișegrad a regelui Sigismund, beneficiind de priceperea și imaginația creatoare a maeștrilor italieni ajunși la Timișoara.

Pentru a stăvili expansiunea turcilor, comitele s-a preocupat intens și de refacerea centurii de cetăți dunărene din sudul Banatului.

Nu în ultimul rând, alături de el s-a pregătit un alt vestit comandant de oști al Banatului, Iancu de Hunedoara, care a deprins de la Filippo Scolari arta militară a condotierilor italieni.

Surse: Ioan Hațegan, „Filippo Scolari, un condotier italian pe meleaguri dunărene

Daniela Damian

AEROPORTURI


CONSULATE GENERALE


NUMERE DE TELEFOANE UTILE

  • 112 - Apeluri de urgenta (Nr. unic de urgenta)
  • 118932 - Informatii numere de telefon
  • 1958 - Ora exacta
  • 0256-437973 - Centrul de Informare Turistica Timisoara
  • 0256-493806 - Informatii CFR
  • 0256-493471 - Autogara Autotim Timisoara
  • 0256-493639 - Aeroportul International Timisoara
  • 0256-220835 - Oficiul Registrul Comertului
  • 0256-408300 - Primaria Timisoara
  • 0256-493694 - Consiliul Judeţean Timis
  • 0256-493393 - Timpark ( N. Titulescu 10- ADP)
  • 0256-402703 - Politia rutiera
  • 0256-246112 - Politia locală

TAXI

  • Radio Taxi - 0256-940
  • Euro Taxi - 0256-941
  • Pro Taxi - 0256-942
  • Fan Taxi - 0256-944
  • Tudo Taxi - 0256-945
  • Autogen Taxi - 0256-988

ÎNCHIRIERI AUTO

International editions:   English | Italiano | Română