Afaceri25 aprilie 2016

Ryanair se extinde tot mai mult în România

Ryanair a anunțat că începând cu toamna anului 2016 va stabili o nouă bază în România, la Timișoara, urmând ca hub-ul din București să fie reinventat, totul cu o investiție de peste 400 de milioane de euro

Ryanair în România

Ryanair în România

Deşi umbrită de mult mai cunoscutul Wizz-Air, care se poate spune că domină piața aeriană low cost din România, Ryanair este totuși o prezență destul de veche în țara noastră, compania operând zboruri pe rute regionale, inițial din Târgul Mureș și Constanța. Respectivele rute au fost închise în 2013 atunci când compania a anunțat pătrunderea pe piața din București. T

otuși, această intrare s-a produs mai degrabă treptat decât brusc, destinațiile inițiale înspre Dublin şi Londra, fiind completate gradual cu rute spre Bruxelles, Madrid și încă câteva locații din Italia, toate deschise pe parcursul ultimilor trei ani.

Acum, CEO-ul companiei, Michael, O’Leary a anunțat o pătrundere mult mai directă, mult mai agresivă în România, o piață pe care o consideră extrem de profitabilă, bazându-se probabil pe succesul cunoscut aici de marele rival low cost, Wizz Air, care a înregistrat profituri frumoase în România, reușind performanța de a transporta aproximativ 4 milioane și jumătate de călători în 2015, le fel de mulți precum Blue Air și Tarom la un loc (competitorii săi de pe piața locală).

Ori din moment ce Ryanair este a doua companie aeriană ca mărime din Europa, după Lufthansa, era de așteptat să facă o mutare și pe piața românească. Astfel, pe lângă baza permanentă deja stabilită la București, Ryanair a anunțat crearea unei noi baze, la Timișoara, de unde, începând cu toamna anului 2016, vor zbura avioane spre Londra, Milano, Bruxelles, Berlin, Dusseldorf, Frankfurt, şi chiar Bucureşti.

Mai mult decât atât, se pare că firma irlandeză va introduce și zboruri între Craiova şi Valencia probabil tot în 2016. Setarea acestor hub-uri în țara noastră va presupune o investiție de aproximativ 400 de milioane de dolari, însă compania estimează deja că doar în 2016 va reuși să transporte aproximativ 1,4 milioane de pasageri din respectivele locații.

Evident, prezența companiei irlandeze în țara noastră este un plus mare și pentru călătorii români, care pot beneficia nu doar de noi rute, ci și de prețuri atractive, care sunt de așteptat să se diminueze și în ceea ce-i privește pe ceilalți actori de pe piață, care vor trebui să răspundă cumva prețurilor scăzute anunțate deja de Ryanair.

Rămâne de văzut dacă și pentru cât timp vor exista aceste tarife reduse și în definitiv cât de mici vor fi  ele de fapt.    

Surse:

http://corporate.ryanair.com/news/news/160114-new-london-stansted-timisoara-winter-route/?market=en

http://www.newsair.ro/7174.html 

Claudiu Bolcu

AEROPORTURI


CONSULATE GENERALE


NUMERE DE TELEFOANE UTILE

  • 112 - Apeluri de urgenta (Nr. unic de urgenta)
  • 118932 - Informatii numere de telefon
  • 1958 - Ora exacta
  • 0256-437973 - Centrul de Informare Turistica Timisoara
  • 0256-493806 - Informatii CFR
  • 0256-493471 - Autogara Autotim Timisoara
  • 0256-493639 - Aeroportul International Timisoara
  • 0256-220835 - Oficiul Registrul Comertului
  • 0256-408300 - Primaria Timisoara
  • 0256-493694 - Consiliul Judeţean Timis
  • 0256-493393 - Timpark ( N. Titulescu 10- ADP)
  • 0256-402703 - Politia rutiera
  • 0256-246112 - Politia locală

TAXI

  • Radio Taxi - 0256-940
  • Euro Taxi - 0256-941
  • Pro Taxi - 0256-942
  • Fan Taxi - 0256-944
  • Tudo Taxi - 0256-945
  • Autogen Taxi - 0256-988

ÎNCHIRIERI AUTO

International editions:   English | Italiano | Română