Afaceri02 mai 2016

Turismul Business – un segment încă sub exploatat în România

Deși agențiile de turism sunt omniprezente în zonele centrale (și nu numai) ale marilor orașe din România, foarte puține oferă servicii complete în ceea ce privește călătoriile de afaceri

Turismul Business în România

Turismul Business în România

În vacanță sau în interes de servici? Întrebarea este din ce în ce mai uzitată la hotelurile, pensiunile, sau chiar pe site-urile destinate călătoriilor. Cu toate acestea, focusul agențiilor de turism din România este mult mai mare pe partea de leisure decât cea de business, deși numărul firmelor, a multinaționalelor și a corporațiilor din țara noastră a crescut constant în ultimi ani. Evident, odată cu ele a crescut și numărul oamenilor de afaceri sau a corporatiștilor care călătoresc dintr-un oraș în altul, dintr-o țară în alta.            

Un alt lucru care trebuie reținut este că turismul business nu înseamnă doar un individ solitar, la cravată și costum, care trage după el un troller dintr-o parte în alta. Turismul business înseamnă și conferințe, retreat-uri, team-building-uri și așa mai departe. Automat, când este vorba de întregi departamente, sau chiar întregi companii, profitul poate fi unul frumos, însă și așa agențiile de turism care să aibă o divizie specializată în această direcție este limitat.

De ce se întâmplă acest lucru? Probabil pentru că deservirea unor clienți business este o muncă mult mai solicitantă decât aceea depusă pentru un client leisure. Practic, oamenii de afaceri au nevoie de un serviciu special croit pentru nevoile lor. Pe partea de corporate este nevoie de un timp de reacție foarte scurt, de adaptabilitate și fexibilitate, datele călătoriei putându-se schimba pe parcurs. Implicit, acest lucru presupune soluții de optimizare permanentă a călătoriei, eventuale servicii suplimentare la destinație, și poate chiar o linie disponibilă, 24 de ore din 24 pentru asistență și rezervări.

Mai mult decât atât, cel mai probabil contractele de acest tip se încheie la nivel instituțional, ceea ce presupune că agenția respectivă trebuie să se ridice la anumite standarde financiare, tehnologice și logistice. În plus, dacă anumite greșeli sunt mai mult sau mai puțin premise în ceea ce privește persoanele fizice (cel puțin în țara noastră), atunci când ai de-a face cu o corporație, lucrurile pot deveni mult mai tensionate în momentul comiterii unor erori. Tocmai de aceea, personalul din cadrul respectivei divizii corporate agenței de turism trebuie să se situeze la un anumit nivel de performanță, ceea ce ridică automat ștacheta pentru multe firme de profil de la noi.

Drept urmare, pe acestă piață, nu prea pare să fie loc pentru cei mici, care fie nu își permit să facă acest lucru sau pur și simplu se simt nepregătite pentru o astfel de nișă. Pe cale de consecință, marile agenții românești precum Eximtur, Eurolines sau Paralella 45 sunt cele care s-au încumetat să testeze acestă piață, ele fiind secondate de agenții ce fac parte din structuri globale mai ample sau care s-au axat pe acestă nișă încă de la înființare: New Concept Travel (fondată 1993), parte a American Express Global Business Travel, Happy Tour, susținută de GED (fond de investiții spaniel), sau New Business Travel (fondată 1992).

Într-adevăr piața poate părea mică, însă ea se află într-o continuă expansiune iar profiturile sunt considerabile mai ales că oamenii de afaceri tind să aibe bugete mult mai mari decât călătorii obișnuiți.  

Surse: Startours.ro (foto)

Claudiu Bolcu

AEROPORTURI


CONSULATE GENERALE


NUMERE DE TELEFOANE UTILE

  • 112 - Apeluri de urgenta (Nr. unic de urgenta)
  • 118932 - Informatii numere de telefon
  • 1958 - Ora exacta
  • 0256-437973 - Centrul de Informare Turistica Timisoara
  • 0256-493806 - Informatii CFR
  • 0256-493471 - Autogara Autotim Timisoara
  • 0256-493639 - Aeroportul International Timisoara
  • 0256-220835 - Oficiul Registrul Comertului
  • 0256-408300 - Primaria Timisoara
  • 0256-493694 - Consiliul Judeţean Timis
  • 0256-493393 - Timpark ( N. Titulescu 10- ADP)
  • 0256-402703 - Politia rutiera
  • 0256-246112 - Politia locală

TAXI

  • Radio Taxi - 0256-940
  • Euro Taxi - 0256-941
  • Pro Taxi - 0256-942
  • Fan Taxi - 0256-944
  • Tudo Taxi - 0256-945
  • Autogen Taxi - 0256-988

ÎNCHIRIERI AUTO

International editions:   English | Italiano | Română