Afaceri02 iunie 2022

Eximtur – bătrâna doamnă a turismului românesc

Deși este una dintre cele mai vechi companii de turism din țară, Eximtur este mereu în pas cu tehnologia și cu schimbările din cadrul segmentului de piață pe care îl deservește

Eximtur

Eximtur

Turismul va fi mereu o afacere profitabilă. Totuși, succesul nu vine singur ci trebuie întreținut. Tocmai de aceea, Eximtur este într-o continuă transformare, chiar dacă este o companie mai mult decât consacrată pe piața din România. Practic, Eximtur este una dintre primele agenții de turism cu capital privat din această țară. Fondată în 1993, compania a ajuns astăzi să valoreze nu mai puțin de 47 de milioane de Euro, subordonând 170 de angajați în toată țara, comparativ cu cei trei din Cluj Napoca cu care a început inițial.

Diferențele par imense și asta pentru că sunt. Dacă pe hârtie aceste numere ne fac să ridicăm sprâncenele e clar că în practică lucrurile au fost cu mult mai intense și drumul cu adevărat anevoios. Cu toate acestea, perseveranța și capacitatea de a ține pasul sau chiar de a anticipa anumite trenduri în domeniu sunt elementele care fac diferența.

Astfel, Eximtur a știut cu ce să înceapă (vacanțe pe litoralul românesc), a știut să includă repede în ofertă destinații din afara țării, a știut că trebuie să achiziționeze sisteme informatice (a fost agenția care a introdus primului program informatic românesc de gestiune a pachetelor turistice) și mai ales a știut când să pătrundă și pe segmentul corporate. Deși poate părea surprinzător, sectorul de Business Travel este astăzi motorul companiei, a cărei servicii sunt în general extrem de variate și adaptate tuturor gusturilor și buzunarelor.

Drumul a fost lung, dar până la urmă a meritat, Eximtur putând astăzi servi drept exemplu de business pentru orice antreprenor care se gândește să investească în turism sau în România.  

Surse:

http://www.capital.ro/eximtur-de-la-trei-angajati-la-afaceri.html?&page=2

https://www.eximtur.ro/Despre-noi/desprenoi012.html 

Claudiu Bolcu

AEROPORTURI


CONSULATE GENERALE


NUMERE DE TELEFOANE UTILE

  • 112 - Apeluri de urgenta (Nr. unic de urgenta)
  • 118932 - Informatii numere de telefon
  • 1958 - Ora exacta
  • 0256-437973 - Centrul de Informare Turistica Timisoara
  • 0256-493806 - Informatii CFR
  • 0256-493471 - Autogara Autotim Timisoara
  • 0256-493639 - Aeroportul International Timisoara
  • 0256-220835 - Oficiul Registrul Comertului
  • 0256-408300 - Primaria Timisoara
  • 0256-493694 - Consiliul Judeţean Timis
  • 0256-493393 - Timpark ( N. Titulescu 10- ADP)
  • 0256-402703 - Politia rutiera
  • 0256-246112 - Politia locală

TAXI

  • Radio Taxi - 0256-940
  • Euro Taxi - 0256-941
  • Pro Taxi - 0256-942
  • Fan Taxi - 0256-944
  • Tudo Taxi - 0256-945
  • Autogen Taxi - 0256-988

ÎNCHIRIERI AUTO

International editions:   English | Italiano | Română