Evenimente13 octombrie 2021

Rittner Vinarium, vinuri cu caracter din Valea Ierului

Cavalerii vinului din podgoria Diosig, vinuri premiate, Bakator, vinul Curții de Habsburg

Rittner Vinarium din podgoria Diosig

Rittner Vinarium din podgoria Diosig

În zona de vest a României  se găsesc Dealurile Crișanei și Dealurile Zărandului care delimitează indicațiile geografice (IG) cu DOC-uri (Denumiri de origine controlată) consacrate precum Crișana și Miniș.  Zona Crișanei la granița cu Ungaria cuprinde Crama Anca și Rittner Vinarium iar în zona Zalăului găsim Crama Crastelec și Silvania, afaceri de familie cu o producție de vin medie.

Crama Rittner Vinarium din Diosig reprezintă prima plantație prin reconversie din Bihor. Proprietarul Rittner Tibor are o vechime de peste 15 ani în domeniul viticulturii, este membru al Legatului Valea Ierului al Ordinului European al Cavalerilor Vinului. Cu un masterat în oenologie, obținut la Universitatea de Științe Agricole și Medicină Veterinară din Iași, Rittner Tibor a obținut de-a lungul celor peste 15 ani în domeniul viticulturii de mai multe ori titlul de vinificatorul anului din Bihor dar și numeroase premii naționale și internaționale.

Diosigul este considerat capitala vinului de pe Valea Ierului. Aici în timpul Imperiului Austro – Ungar s-a înființat prima școală de viticultură în 1870 care a funcționat până în 1965 când a fost mutată la Șimleul Silvaniei iar cele mai vechi crame de aici datează din secolul al XIII-lea. Această zonă de pe Valea Ierului a devenit celebră datorită vinului Bakator, făcut cunoscut de către contele Zichy, un vin foarte apreciat de Casa Regală de Habsburg, considerat un vin-desert, datorită gustului său dulce. Castelul contelui Zichy adăpostește un mic muzeu și un laborator de testare a vinului și a fost recent reabilitat cu fonduri europene.

Dealuri însorite și soluri fertile care generează struguri de calitate spun povestea unui timp și al unui spațiu binecuvântat în care oamenii reînvie tradiția locului prin producerea unui vin excepțional din soiuri intrate în uitare pe timpul comunismului. Vinul continuă povestea medievală a cavalerilor prin Ordinul European al Cavalerilor Vinului care și-a găsit reprezentanți și la Diosig, crezul lor este: ”abia după ce învingi invidia şi te implici pentru alţii, vei fi un adevărat prieten cavaler”. Ordinul Cavalerilor Vinului este o asociație care are ca și scop omagierea și promovarea vinului nobil, a culturii vinului și a cercetării științifice legate de cultura vinului, ca parte a patrimoniului cultural european.  

Foto credit:

http://www.bihon.ro/rittner-tibor-vinificatorul-bihorului-2013/1294652

https://www.facebook.com/tibor.rittner

 

Alina Mafa

AEROPORTURI


CONSULATE GENERALE


NUMERE DE TELEFOANE UTILE

  • 112 - Apeluri de urgenta (Nr. unic de urgenta)
  • 118932 - Informatii numere de telefon
  • 1958 - Ora exacta
  • 0256-437973 - Centrul de Informare Turistica Timisoara
  • 0256-493806 - Informatii CFR
  • 0256-493471 - Autogara Autotim Timisoara
  • 0256-493639 - Aeroportul International Timisoara
  • 0256-220835 - Oficiul Registrul Comertului
  • 0256-408300 - Primaria Timisoara
  • 0256-493694 - Consiliul Judeţean Timis
  • 0256-493393 - Timpark ( N. Titulescu 10- ADP)
  • 0256-402703 - Politia rutiera
  • 0256-246112 - Politia locală

TAXI

  • Radio Taxi - 0256-940
  • Euro Taxi - 0256-941
  • Pro Taxi - 0256-942
  • Fan Taxi - 0256-944
  • Tudo Taxi - 0256-945
  • Autogen Taxi - 0256-988

ÎNCHIRIERI AUTO

International editions:   English | Italiano | Română