Complexul de artă medievală mănăstirea Dragomirna

Aflată la numai 12 kilometri de Suceava, fosta Cetate de Scaun a Moldovei din secolele XIV-XVI, mănăstirea Dragomirna se arată ca o adevărată fortăreață. Complexul monastic de la Dragomirna, deși a fost construit și desăvârșit în câteva etape în primele decenii al veacului XVII, îmbină armonios diferite stiluri, concepții și influențe străine care au fost trecute prin filtrul autohton, interpretate și integrate conform tradițiilor artei moldovenești.

De aici impresia de unitate pe care o dă acest monument, de sinteză între vechiul fond tradițional și elementele de înnoire artistică pe care creatorii lui le-au preluat, aplicat și le-au dezvoltat până la un nivel nemaîntâlnit anterior ei.

De aceea, Dragomirna – cu tot ce ține de ea ca creație artistică – marchează un moment distinct în istoria vechii arte românești.

Așezată pe colină în mijlocul unei foste mari poieni, oglindindu-și, în apa de la poalele ei, zidurile de cetate, cu turnuri masive la colțuri, complexul mănăstirii Dragomirna este compus din biserica mică sau a schitului, biserica mare, zidurile de apărare, vechea clădire a egumeniei, cele cinci turnuri, chiliile şi paraclisul.

Zidurile externe și turnurile    

Dragomirna se urzește, se naște și se desăvârșește într-o vreme care stă sub strălucirea Movileștilor, dar vremurile tulburi de la începutul secolului al XVII-lea au impus luarea unor măsuri de apărare prin ridicarea, în anul 1627 de către domnitorul Miron Barnovschi, unor ziduri masive de apărare, înalte de circa 11 metri, cum nu s-au mai văzut la nicio altă mănăstire românească.

Zidurile respectă arhitectura fortărețelor, fiind alcătuite din patru turnuri de apărare poziționate în cele patru colțuri ale incintei, fiecare primind numele unei personalități precum: Barnovschi, Gheronchie, Silvestru şi Arhimandritul. Alături de turnurile care accentuează masivitatea structurii, mai există și turnul clopotniței de la intrare care, prin decorația artistică care i-a fost destinată, este un adevărat ”masterpiece”.

Turnul adăpostește o cameră a clopotelor, un paraclis, iar la partea inferioară este străbătută de gang în stil gotic prin care se face intrarea în mănăstire, ornamentat cu diferite elemente vegetale. Intrarea, închisă doar de o poartă de lemn, acoperită cândva de podul mobil care se lăsa peste șanțul din față, este ornamentată de două șiruri de plăci cu motive florale și geometrice sculptate în piatră.

Piesa cea mai interesantă, aflată deasupra celui de-al arc ornamentat, este pisania pusă la 1627 din porunca lui Miron vodă Barnovschi. Pisania, așezată într-un chenar mărginit de o torsadă ca o dublă frânghie răsucită și întoarsă alternativ, spre stânga și spre dreapta, adăpostește stema Moldovei transpusă în piatră cu  multă finețe.

Biserica mare

Ca un element de noutate în arhitectura religioasă moldovenească sunt proporțiile neobișnuit de mari în zidirea bisericii mari a Dragomirnei, care ies din scara valorilor normale, înălţimea clădirii în raport cu lăţimea sa fiind excesivă (L.35/l.9,5/h.42), subliniind și mai tare tendința de verticalitate.

Dacă bisericile din Bucovina secolului al XVI-lea sunt renumite pentru picturile externe multicolore, complexul monahal Dragomirna pășește pe calea unui nou sistem decorativ, și anume prelucrarea artistică a pietrei.

Aici piatra ia locul vopselelor și este modelată pentru a crea elemente decorative unice, cum este brâul-torsadă care înmănunchează trei tori răsuciţi alternativ ca o funie. Se spune ar fi fost așezat aici de către mitropolitul Crimca pentru a reda simbolul celor trei virtuți creștinești: Credința, Nădejdea și Dragostea, anume simbolul Sfintei Treimi, care să le fie călăuză românilor în păstrarea unității celor Trei Principate Române. Alte elemente decorative alternează între stilul gotic apus un secol în urmă și stilul gotic târziu moldovenesc.

Turla

Decorul arhitectural atrage privirea spre partea superioară, acolo unde se află turla bisericii. De formă rotundă în interior şi octogonală în exterior, este elementul arhitectural care încoronează naosul și prin care silueta bisericii depășește înălțimea de 30 metri. Bogăția ornamentelor și frumsețea podoabelor, împletită cu măiestria îmbinării acestora creează impresia unei broderii din piatră care se detașează discret de restul ansamblului pentru a deveni giuvaierul mănăstirii.

Interiorul bisericii mari

Biserica mare alcătuită din pridvor, pronaos, naos și altar, este construită în trepte. Accesul în fiecare încăpere se face prin urcarea unor trepte, astfel că întreaga construcție se află mai sus de nivelul curții.  Pentru a intra în pridvorul biserici se urcă şapte trepte,iar până la altar mai sunt alte șapte trepte de urcat.

Numărul șapte, cu un simbolism bogat în Sfânta Scriptură, face trimitere la cele şapte Sfinte Taine ale credinţei ortodoxe, la cele şapte daruri ale Duhului Sfânt, dar și la cele şapte zile ale săptămânii de la Creaţie. Fiecare treaptă care duce până la altar contribuie la progresiva înălțare, creând astfel o diferenţiere valorică a fiecărei încăperi în parte, pentru a culmina cu altarul din naos, situată la un metru și cincizeci și cinci de centimetri mai sus de pridvor. Înălțarea succesivă a celor patru încăperi ale bisericii creează o impresie unică, o ”dinamică spațială” nemaiîntâlnite în lăcașurile ridicate anterior.  

...

Mănăstirea Dragomirna poartă și acum amprenta celor trei mari ctitorilor ai săi: Luca Stroici (din rândul marii boierimi moldovenești a epocii precum și ”părintele filologiei latino-române”), Anastasie Crimca (Mitropolitul Moldovei pentru două decenii) și Miron Barnovschi (din familie de mari boieri moldoveni precum și domn al Moldovei de două ori 1626-1629 și apr.1633 – iul.1633).

Colaborarea  celor trei pe tărâmul ctitoriilor se datorează puternicelor  afinități spirituale și a preocupărilor intelectuale comune și reflectă atmosfera cultural-artistică a epocii căreia îi aparține. Complexul de artă medievală mănăstirea Dragomirna este o filă din istoria României.