Afaceri07 decembrie 2020

Inteligență românească, soluții românești

TotalSoft este o firmă românească recunoscută pe plan european ca unul dintre principalii furnizori de software atât pe segmentul de leasing cât mai ales pe segmentul ERP (Enterprise Resource Planning)

TotalSoft

TotalSoft

Un vechi proverb spune că nimeni nu este profet în țara lui. Ei bine, TotalSoft pare să fie excepția de la regulă, fiind o companie românească a cărei venituri se bazează în principal pe clienții din interiorul țării. Într-adevăr, scorul e relativ strâns, 60% dintre câștiguri provenind de pe piața românească în timp ce 40% dintre venituri vin pe filieră internațională. Totuși, contractele din afara României sunt în creștere, mai ales pe plan european. Așa cum amintea Hans Kort, director de vânzări internaţionale al companiei, ”Acoperim aproape toate ţările europene cu excepţia Scandinaviei. Şi ne extindem acum în Statele Unite”.            

De fapt, compania are contracte în nu mai puțin de 50 de țări, marea majoritate fiind legate de Charisma, principalul produs al companiei. Aceasta este o soluţie software de tip ERP (administrare a resurselor companiilor), dar poate fi utilizată pentru o sumedenie de procese precum: soluții de salarizare și administrare de personal, soluții pentru gestionarea activității medicale, aplicații de tip eBusiness precum și platforme de gestionare a fluxului financiar; acest ultim product offering a propulsat compania și pe segmentul de leasing, acolo unde TotalSoft a propus o variațiune a Charismei, adaptată special pentru gestionarea integrată a afacerilor.            

                                        

Reușita companiei pare cu atât mai impresionantă cu cât TotalSoft a început în 1994 cu doar 5 angajați, clădindu-și în principal succesul cu ajutorul clienților români. Astfel, la 20 de ani distanță, compania număra 470 de angajați, are birouri în Bulgaria, Grecia, Serbia și Qatar, precum și o subsidiară în Austria și o cifră de afaceri de peste 20 de milioane de Euro. Mai mult decât atât, clienții companiei nu mai sunt de mult mici firme private din România ci mult mai cunoscuții Raiffeisen, BMW Financial, Volvo, Mercedes, BNP Paribas sau Deutsche Leasing.            

Într-adevăr, ascensiunea companiei a fost facilitată și de investiții externe, nu mai puțin de 80% din acțiunile companiei fiind deținute în prezent de actori străini, însă cu toate acestea, conducerea și sediul companiei au rămas mereu acasă, iar activitatea firmei s-a ghidat și se va ghida întotdeauna după aceleași principii ca și până acum, potrivit directorilor TotalSoft. Până la urmă calea românească a fost aceea care a adus succesul companiei, iar această cale pare să fie din ce în ce mai apreciată și mai recunoscută și peste hotare. Astfel, TotalSoft a fost pe undeva un profet, aducându-și un aport important la convingerea investitorilor europeni și nu numai că know-how-ul românesc produce nu doar rezultate ci și bani.  

Surse: www.digi24.ro/stiri/economie/companii/totalsoft-inteligenta-romaneasca-pentru-afaceri-688591 https://www.totalsoft.ro/compania/istoric https://www.charisma.ro  

Claudiu Bolcu

AEROPORTURI


CONSULATE GENERALE


NUMERE DE TELEFOANE UTILE

  • 112 - Apeluri de urgenta (Nr. unic de urgenta)
  • 118932 - Informatii numere de telefon
  • 1958 - Ora exacta
  • 0256-437973 - Centrul de Informare Turistica Timisoara
  • 0256-493806 - Informatii CFR
  • 0256-493471 - Autogara Autotim Timisoara
  • 0256-493639 - Aeroportul International Timisoara
  • 0256-220835 - Oficiul Registrul Comertului
  • 0256-408300 - Primaria Timisoara
  • 0256-493694 - Consiliul Judeţean Timis
  • 0256-493393 - Timpark ( N. Titulescu 10- ADP)
  • 0256-402703 - Politia rutiera
  • 0256-246112 - Politia locală

TAXI

  • Radio Taxi - 0256-940
  • Euro Taxi - 0256-941
  • Pro Taxi - 0256-942
  • Fan Taxi - 0256-944
  • Tudo Taxi - 0256-945
  • Autogen Taxi - 0256-988

ÎNCHIRIERI AUTO

International editions:   English | Italiano | Română