Tradiții25 decembrie 2023

Nu este Crăciun fără dubașii din Săvârșin

Colindatul cu ceata de bărbați face parte din obiceiurile românești incluse în Patrimoniul Mondial Unesco. Ceata de bărbați care se unește an de an pentru a pleca prin sat și a vesti nașterea lui Hristos, este specifică în mai multe regiuni românești.

Dubașii din Săvârşin

Dubașii din Săvârşin

Pe Valea Mureșului sunt foarte cunoscute cetele de tineri băieți care umblă cu dubele pentru a vesti nașterea lui Isus Hristos. Începând din Ajunul Crăciunului și până a doua zi, ceata de colindători merge din casă în casă, iar pe străzile satului face un adevărat spectacol. În timp ce merg de la o casă la alta, bat dubele, ca toți să știe că se apropie colindătorii. Odată ajunși la o anume casă, ei întreabă gazdele dacă primesc colinda. Dacă stăpânii casei sunt de acord, atunci ceata începe să cânte colinde, iar apoi sunt răsplătiți cu produse din carne de porc, prăjitură și băuturi.

Localitatea Săvârșin, situată în județul Arad, este foarte cunoscută pentru castelul familiei regale românești care se află acolo și pentru ceata de colindători care își face simțită prezența în timpul sărbătorilor de iarnă. Pentru că umblă cu dubele, componenții grupului se numesc dubași.

În grupul de colindători pot intra numai băieții neînsurați. Ei au un ritual bine stabilit: colindatul începe de la biserică, se trece apoi pe la instituțiile locale, după care se merge la castelul regal. Abia după ce se colindă aici, dubașii încep să meargă la casele oamenilor. Ca vestimentație, băieții poartă haine țesute în casă. Pentru obiceiul colindatului presupune în unele locuri și jocul cu măști, la Săvârșin este caracteristică țurca, un soi de capră.

  


Repertoriul dubașilor cuprinde colinde tradiționale, cântece care, însoțite de bătăile dubelor, creează atmosfera potrivită din preajma sărbătorilor de iarnă. Multe dintre colinde nu au neapărat un conținut religios, ci sunt destinate celor care vor să aibă noroc în căsătorie sau la vânătoare. Dubașii afirmă că partea picantă a tradiției colindatului este că lasă gazdele cu un sentiment de optimism, mai ales că jocul face deliciul momentului, iar cei din mediul urban, veniți în vizită la țară, pot redescoperi lumea tradițională.


      

Bibliografie și foto https:

//savarsincity.wordpress.com/obiceiuri-si-traditii-2/dubasii-din-savarsin/

https://www.facebook.com/dubasiidinsavarsin

www.youtube.com

 

E.P.

AEROPORTURI


CONSULATE GENERALE


NUMERE DE TELEFOANE UTILE

  • 112 - Apeluri de urgenta (Nr. unic de urgenta)
  • 118932 - Informatii numere de telefon
  • 1958 - Ora exacta
  • 0256-437973 - Centrul de Informare Turistica Timisoara
  • 0256-493806 - Informatii CFR
  • 0256-493471 - Autogara Autotim Timisoara
  • 0256-493639 - Aeroportul International Timisoara
  • 0256-220835 - Oficiul Registrul Comertului
  • 0256-408300 - Primaria Timisoara
  • 0256-493694 - Consiliul Judeţean Timis
  • 0256-493393 - Timpark ( N. Titulescu 10- ADP)
  • 0256-402703 - Politia rutiera
  • 0256-246112 - Politia locală

TAXI

  • Radio Taxi - 0256-940
  • Euro Taxi - 0256-941
  • Pro Taxi - 0256-942
  • Fan Taxi - 0256-944
  • Tudo Taxi - 0256-945
  • Autogen Taxi - 0256-988

ÎNCHIRIERI AUTO

International editions:   English | Italiano | Română