Bucureşti, de la medieval la modern: Lipscani

Străzile înguste şi pietruite plimbă paşii călătorului în sus şi în jos, pe lângă clădiri vechi încărcate de istorie, legende si nostalgii ale trecutului. Strada Lipscani (atestată la 1589), este una dintre cele mai vechi artere ale oraşului Bucureşti.

"Uliţa Mare", cum era numită odinioară, a reprezentat principalul vad comercial si meşteşugăresc al acelor vremuri. Pe aici s-au perindat negustori de diverse naționalități: români, greci, bulgari, sârbi, evrei, armeni, albanezi, austrieci, care aduceau marfa din vestitul iarmaroc de la Leipzig. De aici şi denumirea lor de "lipscani" şi mai apoi denumirea străzii.

Veniţi din diferite colţuri ale lumii, şi-au pus amprenta şi asupra stilurilor arhitecturale ale clădirilor, ceea ce a dus la o mare diversitate de stiluri. Acum, pe aceleaşi străzi se regăsesc case cu magazine la parter, restaurante modernizate, terase ce ajung până în drum, baruri, cluburi, muzicanţi din loc in loc, care fac să răsune duios muzica veche, sau nouă, într-un cadru impregnat de istorie si mister.

Pe Strada Franceză - denumită aşa după negustorii francezi ,care se stabiliseră aici- se găsesc cele mai vechi vestigii medievale din Bucureşti, ce alcătuiesc astăzi ansamblul Curtea Veche - Palatul Voievodal. Se pare, că primele ziduri au fost ridicate la  sfârşitul secolului XIV- începutul secolului XV, de către domnitorul Mircea cel Bătrân.

Mai târziu, pe la 1458, domnitorul Vlad Ţepeş, consolidează cetatea şi o transformă în reşedinţă domnească. Timp de două secole, domnitorii Ţării Româneşti, au folosit "Curtea Domnească" de la Bucureşti, in paralel cu cea de la Târgovişte.

O serie de voievozi au lărgit şi au reconstruit curtea de mai multe ori, dar clădirea principală, corpurile de gardă, turnul de veghe si băile, au fost ridicate în perioada 1690 -1714, de către domnitorul Constantin Brâncoveanu. Conform unor descrieri din epocă, "Curtea Domnească" era aşezată pe o colină, înconjurată la sud de malul înalt al râului Dâmboviţa şi pe celelalte părţi de ziduri puternice.

Din cadrul ansamblului, face parte şi cea mai veche biserică din Bucureşti – Biserica Sfântul Anton - ctitorită de domnitorul Mircea Ciobanu, între anii 1545-1554. Pronaosul bisericii este acoperit cu o boltă semicirculară, iar naosul este prevăzut cu turlă. Plastica decorativă a fațadelor, este realizată prin fâşii de cărămidă aparentă, alternând cu fâşii de tencuială. Sub cornişe se află un şir de ocniţe, care, alături de soclul construit cu cărămizi semicilindrice, aduc un plus valoric stilului arhitectural al vremii.

În fiecare zi de marţi, curtea bisericii este plină de credincioşi, care vin să se roage la icoana Sfântului Antonie cel Mare, considerată a fi "făcătoare de minuni".

Obosit de atâta plimbare, călătorul poate poposi în grădina Hanului lui Manuc, spre a se odihni si a-şi potoli setea şi foamea. După care, periplu poate continua până noaptea târziu, când zona freamătă de viață si distracție.