În societatea modernă, mai ales în țările dezvoltate, mâncarea a depășit de mult stadiul de necesitate. Ea a devenit acum o caracteristică personală a fiecăruia, ceva ce definește individul și pe alocuri servește drept stindard al convingerilor proprii, definiind un anumit mod de viață.
Dintre aceste moduri de a-ți trăi viața prin mâncare, cel mai popular sau cel mai vocal în ultima vreme este veganismul, portretizat atât sub auspiciile unui mod de viață sănătos, cât și ca un menifest împotriva relelor tratamente aduse animalelor folosite pe post de hrană umană.
Wild Forrest reprezită o astfel de viziune vegană, povestea sa fiind construită pe premisele sănătății și al respectului de sine, însă povestea merge un pic mai departe. Pentru cei de la Wild Forrest, mâncarea reprezintă și o întoarcere la natură, la lucrurile simple, la nevoile primordiale nealterate, nefandosite.
Cu toate acestea, gustul este unul superior, iar combinarea ingredientelor una îndrăzneață. Practic, Wild Forrest ia tot ceea ce este natural, tot ceea ce oferă pământul, și experimentează: gusturi, arome, combinații, etc. De asemenea, compania își ia foarte în serios și rolul de entitate responsabilă social, insistând pentru promovarea ingredientelor și a producătorilor locali. Totuși, în materie de preparat, nu se dă în lături nici de la produse exotice, creând astfel un liant între local și tradițional pe de o parte și exotic și novator pe de alta. Meniul este astfel extrem de bogat, mai ales dacă reținem că toate dish-urile sunt gătite doar din ingrediente vegetale și pe cât posibil naturale.
Partea de nutriție ocupă și ea un rol extrem de important în filosofia Wild Forrest, o atențe deosebită fiind acordată echilibrului nutrițional dintr-un preparat. Acesta trebuie să confere organismului nici mai mult nici mai puțin decât doza optimă de glucide, lipide și proteine. Practic, prin demersul lor inedit în România Wild Forrest au reușit să aducă vechil proberb ”ești ceea ce mănânci” la un alt nivel.
Surse: https://wildforest.co