Tradiții25 martie 2023

Blagoveștenia - marchează schimbarea la față a umanității, prin venirea lui Iisus pe Pământ

Bunavestire a Nașterii Maicii Domnului și tradiția populară

Bunavestire a Nașterii Maicii Domnului

Bunavestire a Nașterii Maicii Domnului

La 25 martie se celebrează, în calendarul ortodox, Bunavestirea, adică anunțarea nașterii pruncului Iisus. Este un moment esențial, care marchează schimbarea la față a umanității, prin venirea lui Iisus pe Pământ:

Când s-a împlinit și s-a apropiat vremea izbăvirii neamului omenesc, care avea să fie întruparea lui Dumnezeu, era trebuință în tot chipul ca să se afle o curată, fără prihană și sfântă Fecioară, care va fi vrednică ca să întrupeze pre Dumnezeul cel fără de trup și să slujească Tainei mântuirii noastre…Pentru a cărui întrupare din Ea, încă mai înainte de bună vestirea Arhanghelului, cu taina ce a înștiințat-o. Și a trimis Dumnezeu pre Gavriil arhanghelul duhurilor cerești, celor ce stau mai aproape de scaunul Său, cu taina cea streină a Fiului lui Dumnezeu, care covârșește firea omenească și toată mintea.”[1]  

În paralel, tradiția populară marchează momentul instalării depline a anotimpului călduros, și poartă numele de Blagoveștenie. Personajul animalier cel mai important al acestei sărbători este…cucul.

Potrivit legendei, cucul este înșelat de soața sa, căreia îi spune să îl cheme, în perioada dintre Blagoveștenie și Sânziene (de aceea, așadar, cucul cântă, nu-i așa, doar în această perioadă). Numai că, supărat și necăjit, acesta ar fi fugit în Rai, și de aceea soția lui îl caută, necontenit, cu cântecul său, în fiecare an: ”Trecerea către vară este anunțată de Ziua Cucului, ziua când se dezleagă limba tuturor păsărilor pentru a cânta, dar mai ales pe cea a cucului, care toată iarna a fost uliu, iar la Buna Vestire se preface iarăși în cuc.” [2]

Virtuțile oraculare ale acestei păsări, ce ocupă o postură liminală (trecând frecvent dintr-o lume într-alta, dintr-o stare în alta), sunt speculate cu mare grijă: primul cântat al cucului oferă informații despre lungimea vieții ascultătorului, despre caracterul fast sau nefast al anului care vine etc. Cucul e prezent de altfel, și în riturile agrare ancestrale, în cultul strămoșilor ancestrali, în numeroase legende, precum și în lirica de iubire.

De asemenea, cucul este prezent și în practicile magice de prezicere a timpului, a recoltelor și a roadelor îmbelșugate. La Blagoveștenie se efectuează, deopotrivă, numeroase practici magice de purificare a spațiului, de alungare a șerpilor de pe lângă casă, a insectelor și omizilor din livezi, prin afumarea cu tămâie, producerea de zgomote care să sperie forțele malefice (clopoțeii de la picior, lovirea uneltelor din fier etc.)  

---------------------------

[1] Antoaneta Olteanu, Calendarele poporului Român, București, Editura Paideia, p. 165

[2] Ibidem

Gheorghe Sechesan

AEROPORTURI


CONSULATE GENERALE


NUMERE DE TELEFOANE UTILE

  • 112 - Apeluri de urgenta (Nr. unic de urgenta)
  • 118932 - Informatii numere de telefon
  • 1958 - Ora exacta
  • 0256-437973 - Centrul de Informare Turistica Timisoara
  • 0256-493806 - Informatii CFR
  • 0256-493471 - Autogara Autotim Timisoara
  • 0256-493639 - Aeroportul International Timisoara
  • 0256-220835 - Oficiul Registrul Comertului
  • 0256-408300 - Primaria Timisoara
  • 0256-493694 - Consiliul Judeţean Timis
  • 0256-493393 - Timpark ( N. Titulescu 10- ADP)
  • 0256-402703 - Politia rutiera
  • 0256-246112 - Politia locală

TAXI

  • Radio Taxi - 0256-940
  • Euro Taxi - 0256-941
  • Pro Taxi - 0256-942
  • Fan Taxi - 0256-944
  • Tudo Taxi - 0256-945
  • Autogen Taxi - 0256-988

ÎNCHIRIERI AUTO

International editions:   English | Italiano | Română