Renașterea italiană o punte care unește Timișoara de Italia

Ormós Zsigmond a fost prefect al comitatului Timiș în a doua jumătate a sec. al XIX-lea, om politic, jurist, colecționar și istoric de artă, fondatorul Societății de Istorie și Arheologie din Banat din 1872, cu sediul la Timișoara, instituție premergătoare Muzeului Banatului. 

Prin testament, în septembrie 1895, Ormós a lăsat orașului său de adopție toate colecțiile sale care cuprindeau colecția de piese arheologice, pietre și camee, sculptură, artă decorativă dar mai ales o colecție impresionantă de pictură veche europeană, trei monografii – Rafael, Giorgione, Kupetzky-, două ghiduri de opere de arta din Viena și Budapesta.

In România există doar trei mari colecții de pictură veche europeană, adică pictura secolelor XV-XVIII. Cea mai cunoscută este colecția de la Sibiu aparținând lui Samuel von Bruckenthal, o colecție formată in sec. al XVIII-lea. A doua colecție se găsește la București, la Muzeul de Artă a României, numită și colecția regelui Carol I, și este formată in a doua jumătate a sec. al XIX-lea. Iar a treia colecție se găsește la Timișoara, cunoscută sub numele de colecția aristocratului Ormós Zsigmond, o colecție în care pictura italiană ocupă un loc central din toate punctele de vedere, și care reflectă preferința colecționarului pentru arta secolelor XVI-XVIII, dar care este o colecție mult mai mică în raport cu celelalte. Toate aceste colecții conțin pictură din renaștere, manierism, baroc și rococo, pictură flamandă și olandeză, și pictură germană și austriacă.

Colecția Ormós este prezentată amănunțit în două cataloage, dintre care primul a apărut pentru prima dată în 1874, și care cuprindeau un număr de 598 piese de inventar, dintre care 153 picturi din secolele XV-XIX, 36 acuarele, 48, desene, 41miniaturi din secolele XVIII-XIX, 48 desene, 112 gravuri, 49 obiecte de porțelan, 26 lucrări din metal, 8 obiecte din sticlă, 9 tapiserii, 200 fotografii, 80 cărți și albume de artă.

Picturile italiene au fost achiziționate din Veneția, Florența, Roma, Napoli, Munchen, Viena, Budapesta. Cele mai  multe picturi sunt de proveniență venețiană și care au fost atribuite lui Giovanni Bellini, Cima da Conegliano, Giorgione și Tițian, Gregorio Lazzarini, Giovanni Battista Piazzetta, Domenico Maggiotto și Giovanni Battista Pittoni. Școala din Napoli este și ea prezentă în colecția lui Ormós prin două picturi aparținând lui Luca Giordano, iar școala de pictură din Roma este prezentă în colecție prin picturile atribuite lui Pietro da Cortona, Lazzaro Baldi, Carlo Maratta și Pompeo Battoni. Școala din Bologna își face simțită prezența prin pictori renumiți precum Agostino Carracci, Guido Reni, Francesco Gessi, Marcantonio  Franceschini iar școala florentină se remarcă prin artiști precum Andrea del Sarto, Perugino și Cosimo Ulivelli. Colecția mai cuprindea și copii după Rafael, Giorgione, Tițian, Paolo Veronese, Tintoretto, Correggio și Guido Reni.  

Zsigismond Ormós era un aristocrat cu o educație aleasă care iubea foarte mult călătoriile. Anual făcea călătorii la Viena, spre spațiile de limbă germană, dar mai ales se ducea anual în Italia. Ultima oară când a vizitat Veneția a fost în 1884, la vârsta de 71 ani. În 1856 ajunge la Veneția în piața San Marco unde rămâne străfulgerat de frumusețea acestui ansamblu de arhitectură gotică, renaștere, bizantină venețiană. Veneția, care știe mai bine ca oricine să transmită frumusețea ei inepuizabilă,  a știut să-l seducă și pe Ormós, în mod irevocabil. Aici Ormós se hotărăște să se dedice studiului istoriei artei, să investească acea pasiune și dedicație care îi vor garanta admirația totală.

De altfel Ormós nu achiziționează doar pictură din sec. al XV-XVIII-lea, ci el este și un mare pasionat scriitor de monografii. A scris trei monografii ai unor artiști celebrii precum Rafael (1867), Giorgione (1872) și Jan Kupetzky(1888). O copie prețioasă a acestora se păstrează la Arhivele Naționale din Timișoara.   

Ormós caută să achiziționeze picturi din secolele XIV-XV, și anume de Rafael și Giorgione,  pentru că după părerea lui Ormós pictorii din acea vreme încă mai știau să deseneze, desigur nu originale, pentru că nu se mai găseau pe piață opere originale, ci copii sau lucrări realizate în maniera marilor artiști.

O lucrare deosebită și una dintre cele mai vechi lucrări este o copie după tabloul lui Leonado da Vinci, Madona cu garoafa, copie executată la 1520 pe lemn de tei. Originalul se află la München la Alte Pinakothek și a fost executat de Leonardo la 1483. În lume există 5 copii iar copia de la Timișoara cu ocazia expoziției de la München din 2004, anul în care a fost restaurat originalul, a fost declarată ca fiind cea mai bună dintre copiile cunoscute până astăzi.  

Bibliografie:

Mircea Cornea, Pictura europeană din secolele XV-XX în Muzeul de Artă Timișoara; Catalog general ilustrat, Ed. Brumar, Timișoara, 2012.