Ioan Cantacuzino a fost academician, medic, microbiolog, profesor universitar și fondatorul școlii românești de imunologie si patologie experimentală. Realizarea sa cea mai importantă a fost vaccinul antiholeric. Acest medicament a pus rapid capăt epidemiei de holeră din rândul soldaților români staționaţi în Bulgaria în timpul celui de-al Doilea Război Balcanic (1913).
Tânărul Cantacuzino şi-a făcut studiile liceale și universitare la Paris. A fost un admirator fervent al artei și prima sa specializare a fost filosofia. Dar dupa ce a obţinut diploma în 1885, a făcut o schimbare de carieră în direcția științelor naturale. Cantacuzino s-a înscris la Facultatea de Științe din Paris în 1886 și în 1887 la Facultatea de Medicină, urmând cursurile celor două în paralel.
Dupa ce şi-a luat diploma în științe, a aflat despre cercetările lui Ilia Mecinikov pe patologia comparată a inflamației și a fost atât de entuziasmat încât a decis să se dedice cercetării științifice. A fost acceptat la laborator Mecinikov din Institutul Pasteur și a urmat un curs în timpul iernii dintre 1892-1893. Apoi, a început o cercetare doctorală pe un subiect sugerat de Mecinikov însuși. Cantacuzino devenit Doctor în Medicină în 1895 cu teza intitulată "Cercetări privind metoda de distrugere a vibrionului holeric în organism".
A predat o perioadă scurtă la universitatea din Iaşi şi în 1901, a fost numit profesor la Universitatea București. În 1908, a devenit director general al Serviciului Sanitar. În această calitate, a trimis o echipă de medici în Bulgaria pe timpul Primului Război Balcanic pentru a studia epidemia de holeră. Datele microbiologice și epidemiologice care au fost colectate și tulpinile de Vibrio cholerae aduse înapoi au fost esențiale în dezvoltarea vaccinului din anul următor.
În timpul celui de-al doilea Război Balcanic, epidemia de holeră a fost atât de virulentă încât măsurile trebuiau să fie rapide și extinse. Prima vaccinare antiholeră asupra oamenilor a fost făcută în 1884 de către medicul spaniol Jaume Ferran i Clua. Alte vaccinări au fost efectuate în India, între 1893 și 1895, și în Rusia, între 1904 și 1909. Dar din moment ce acestea nu au fost făcute în mod constant peste tot, rezultatele au fost puțin satisfăcătoare.
Prof. Cantacuzino a conceput o nouă metodă de tratament care implica administrarea medicamentului în trei etape. Soldații au fost inoculaţi o primă dată pe 21 iulie, cu o doză de 1cm3. O altă doză de 2cm3 a fost administrată pe 27 iulie și o a treia doză de 3cm3, pe 2 august. După prima și a doua vaccinare, au mai fost raportate câteva sute de cazuri de holeră, dar epidemia a dispărut brusc după ultima administrare a medicamentului. Acesta este momentul cel mai important în lupta împotriva holerei și rezultatele sale deosebite i-au câștigat titlul de Marele Experiment Românesc. A intrat direct în analele epidemiologiei ca primul experiment de laborator făcut pe un număr mare de persoane în mijlocul unei epidemii în plină desfăşurare.
Surse:
“Prof. Dr. Ioan Cantacuzino, descoperitorul vaccinului antiholeric si fondatorul şcolii române de microbiologie”, Bună Ziua Iaşi, 4 Martie 2014, Locul de regăsire: http://cultural.bzi.ro/prof-dr-ioan-cantacuzino-descoperitorul-vaccinului-antiholeric-si-fondatorul-scolii-romane-de-microbiolog-11336, Accesat: 08.08.2015.
“Viaţa şi Opera Profesorului Ion Cantacuzino”, Institutul Cantacuzino, Locul de regăsire: http://www.cantacuzino.ro/ro/index.php/viata-si-opera-profesorului-ion-cantacuzino/, Accesat: 08.08.2015.
Leasu, Florin, Nemet, Codruţa, Borzan, Cristina şi Rogozea, Liliana, (2015) “A novel method to combat the cholera epidemic among the Romanian army during The Balkan War - 1913”, Acta med-hist Adriat, 13(1), 159-170.
Andra Mihaela Cimpean
International editions: