Evenimente08 mai 2019

Deschiderea expoziției temporare „Epictet. Pagini: cuvinte și imagini” la Muzeul Național de Istorie a României

Vernisajul expoziției va avea loc miercuri, 8 mai 2019, de la ora 19, în Sala Lapidarium, Muzeul Național de Istorie a României, Calea Victoriei, nr. 12, în prezența artistelor graficieni Anastasia Dumitrescu și Iulia Costache, cu participarea deosebită a prof. univ. dr habil. Ioana Costa, Președinta Societății de Studii Clasice din România și a Anastasiei Staicu, Directoare a Editurii Seneca

Deschiderea expoziției temporare „Epictet. Pagini: cuvinte și imagini” la Muzeul Național de Istorie a României

Deschiderea expoziției temporare „Epictet. Pagini: cuvinte și imagini” la Muzeul Național de Istorie a României

Muzeul Național de Istorie a României, în colaborare cu Editura Seneca și Societatea de Studii Clasice din România, anunță deschiderea expoziției Epictet. Pagini: cuvinte și imagini. Prin parcursul de vizitare, care pune alături o interesantă ediție a Manualului lui Epictet (Viena, 1799), transpus din greaca veche în neogreacă de învățatul elenofon Dimitrios N. Darvaris (1757-1823), și expresia grafică la care au ajuns două artiste contemporane, Anastasia Dumitrescu și Iulia Costache, ilustrând cele două volume ale aceluiași filozof apărute în traduceri noi la Editura Seneca, Manualul (2015, traducător Ioana Costa) și Diatribele (2018, traducător Andreea Ștefan), este adus în atenția publicului un autor care a marcat gândirea morală europeană. Momentul de întâlnire cu textul se petrece mediat, prin tălmăciri, dar și prin imaginile elocvent contemporane ale artistelor. Prezența austeră a epigrafelor și a statuilor antice din Sala Lapidarium, ce găzduiește expoziția, reamintește subtil vizitatorului trecutul îndelungat al textului. Publicul parcurge astfel, simbolic, procesul prin care cititorul și-a însușit de-a lungul timpului textul, mereu transcris, tradus, „incarnat” de la o ediție la alta.

Vernisajul expoziției va avea loc miercuri, 8 mai 2019, de la ora 19, în Sala Lapidarium, Muzeul Național de Istorie a României, Calea Victoriei, nr. 12, în prezența artistelor graficieni Anastasia Dumitrescu și Iulia Costache, cu participarea deosebită a prof. univ. dr habil. Ioana Costa, Președinta Societății de Studii Clasice din România și a Anastasiei Staicu, Directoare a Editurii Seneca.

„Există, într-adevăr, medicamente mai eficiente şi mai puţin riscante decît cele prescrise de medicii psihiatri. La rîndul nostru, cu această carte în mînă, putem proclama şi noi, în beneficiul nevroticilor din preajma noastră (şi al propriilor noastre nevroze): „Epictet, nu antidepresive!” Veţi vedea că funcţionează…” Andrei Pleșu în prefața Manualului

„Ilustrațiile cărții de față caută să însoțească discret textul scris, sunt fluide, aerisite și ludice. Am căutat o linie cât mai simplă care să se alăture textului fără a-l ilustra literal. Sunt 23 de desene care au venit dintr-o suflare, într-un gest simplu al mâinii care desenează lângă cuvânt.” Anastasia Dumitrescu, ilustratoarea volumului Diatribe, Discurs Viu, Epictet.

 „Mi-am dorit să creez imaginea unui învățăcel care își ia notițe din tot ce aude, observă, așa cum poate el, în perioade diferite de timp și, totuși, atât de asemănătoare. Ucenicul devine profesor, sau poate un simplu trecător, un ascultător. Acest schimb de roluri este firesc și depinde, în mare, de rezonanța cuvintelor lui Epictet în fiecare dintre noi. Personajele se contopesc atât cu hârtia ce a purtat cu sine Manualul, cât și cu puterea textului de a transmite mesaje moralizatoare.” Iulia Costache, ilustratoarea volumului Manualul lui Epictet  

Anastasia Dumitrescu, artistă vizuală, s-a născut în 1989. Este absolventă a Universității Naționale de Artă Teatrală și Cinematografică, secția actorie. În prezent, este masterandă la Centrul de Excelență în Studiul Imaginii cu lucrarea de dizertație Ochiul între privire și vedere. Este implicată în proiectele Fundației Anastasia în cadrul căreia desfășoară activități curatoriale și organizează evenimente cultural-artistice.

Iulia Costache, artistă, s-a născut pe 2 februarie 1985, în Ploiești, Județul Prahova, România. Trăiește și lucrează în București. A studiat  desenul și gravura la Universitatea de Arte din București, departamentul de grafică. Este pasionată de caligrafie și ceramică.  Își găsește inspirația în  călătorii și în viața de zi cu zi. Din 2012, este membră a Clubului Ilustratorilor din Romania.

Ioana Costa este profesor de limbi clasice la Universitatea din București. Bogata sa activitate științifică numără studii de lingvistică și filologie care acoperă domeniul filologiei clasice în sensul larg al cuvântului, mergând de la studii de lingvistică comparată indo-europeană până la autorii Antichității clasice sau la investigarea latinei savante post-clasice, ilustrată de autori ca Dimitrie Cantemir sau Georg Captivus Septemcastrensis. Activitatea de cercetare este dublată de cea, la fel de prolifică, de traducere. Colaborarea cu Editura Seneca este contemporană cu apariția editurii. Alături de numeroase traduceri din Seneca, aceasta s-a concretizat și în noua tălmăcire a Manualului lui Epictet, disponibil și ca audiobook, în lectura lui Victor Rebengiuc.

Andreea Ștefan, curatoarea expoziției Epictet. Pagini: cuvinte și imagini, este doctor în filologie clasică al Universității din București și traducătoarea volumului Epictet, Diatribe. Cartea I (Editura Seneca, 2018). Din 2015, lucrează la Muzeul Național de Istorie a României.

Expoziţia va fi deschisă la MNIR în perioada 8 mai – 26 mai 2019, putând fi vizitată de miercuri până duminică, între orele 10:00 – 18:00.  

cp MNIR

AEROPORTURI


CONSULATE GENERALE


NUMERE DE TELEFOANE UTILE

  • 112 - Apeluri de urgenta (Nr. unic de urgenta)
  • 118932 - Informatii numere de telefon
  • 1958 - Ora exacta
  • 0256-437973 - Centrul de Informare Turistica Timisoara
  • 0256-493806 - Informatii CFR
  • 0256-493471 - Autogara Autotim Timisoara
  • 0256-493639 - Aeroportul International Timisoara
  • 0256-220835 - Oficiul Registrul Comertului
  • 0256-408300 - Primaria Timisoara
  • 0256-493694 - Consiliul Judeţean Timis
  • 0256-493393 - Timpark ( N. Titulescu 10- ADP)
  • 0256-402703 - Politia rutiera
  • 0256-246112 - Politia locală

TAXI

  • Radio Taxi - 0256-940
  • Euro Taxi - 0256-941
  • Pro Taxi - 0256-942
  • Fan Taxi - 0256-944
  • Tudo Taxi - 0256-945
  • Autogen Taxi - 0256-988

ÎNCHIRIERI AUTO

International editions:   English | Italiano | Română