Crăciunul nu însemna doar o masă copioasă cu familia și cu cei dragi, însemna mult mai mult.

Există reguli bine definite care reglementează sacrificiul animalului "sacru", în anumite perioade ale anului, cum ar fi sacrificiul porcului pentru sărbătorile de Crăciun și sacrificiul mielului de Paști. Toate se desfășoară, chiar și în zilele noastre, potrivit unor reguli sacre respectate ad literam.

Crăciunul nu însemna doar o masă copioasă cu familia și cu cei dragi, însemna mult mai mult. Sărbătoarea începea cu 40 de zile înainte de Crăciun, adică pe 24 decembrie, dată care marchează începutul postului, perioadă în care nu se mănâncă carne sau pește până în data de 24 decembrie. Cu toate acestea, în 20 decembrie are loc Ignatul sau Ignatul Porcilor, o sărbătoare "dedicată" porcului care urmează să fie sacrificat.

Trebuie precizat faptul că sacrificiul ritual al porcului în perioada Crăciunului vine din perioada  precreștină, altfel nu s-ar putea explica importanța mare care îi este acordată acestui animal în timpul sărbătorilor creștine, ținând cont de simbolistica sa în religia creștină unde este o asimilat diavolului. Explicația constă în faptul că Biserica Ortodoxă este mai permisivă cu aceasta și alte credințe și ritualuri păgâne.

Deși suntem in perioada postului, potrivit religiei creștine, această sărbătoare este respectată oricum, chiar dacă aceasta contrazice abstinența de la consumul de carne. În urma unei înțelegeri cu Biserica, în unele locuri porcul este sacrificat fie în ajunul Crăciunului fie de Sf. Vasile, sau imediat după aceea. Preparatele culinare, rezultate din sacrificiul porcului, erau preparate numai de către bărbați și doar potrivit regulilor tradiționale, într-o atmosferă ritualică.

Printre preparatele tradiționale  din Banatul amintim borândăul, o specialitate care colectează resturile de carne de la celelalte preparate la care se adaugă un pic de ceapa , sânge de porc, vin alb dulce, făină de porumb, sare, piper și frunze de dafin pentru gust; cârnații tradiționale și cei care se pregătesc cu sânge de porc, numiți în mod tradițional sângerete sau cârnaţi din sânge; sau bundăretele pentru prepararea căruia sângele este principalul ingredient la care se adaugă diferite condimente, o specialitate culinară sacră, un simbol de prosperitate și abundență.

Așa cum am văzut, sângele animalului sacrificat este colectat și conservat intenționat pentru a fi utilizat mai târziu la pregătirea unor specialități foarte iubite în Banat.

În ceea ce privește carnea utilizată pentru umplerea cârnaților, există diverse combinații, și anume: carne de porc cu carne de oaie, carne de vită, capră, și vânat, cum ar fi carnea de mistreț, iepure, și așa mai departe.  

Există, de asemenea, și cârnații fără carne de porc, cum ar fi vişli sau virşli din Hațeg, realizate cu carne de capră și carne de oaie, cârnații de Plescoi, dinValea Buzaielor, cu umplutură picantă de carne de vită.

Există chiar și expresii legate de celebrii cârnați:

 „Cârnat crud (verde)”, sau cârnatul crud sau proaspăt, preparat de puțin timp;

 „A ploua cu cârnaţi”, pentru a indica abundanța; 

„A lungi cânatul”, a trage de timp sau a câștiga timp;  

Bibliografie:

1. Gheorghe Secheşan, Tradiţii şi obiceiuri culinare bănăţene, Ed. Eurostampa, Timişoara, 2012,

2. Ion Ghinoiu, Vârstele timpului, Ed.Meridiane, Bucureşti, 1998.

3. www.banaterra.eu/romana/taxonomy_vtn/term/81