Puncte de interes26 iunie 2020

Pensiunile-muzeu din România

România are atât de multe frumuseţi care sunt ascunse și protejate de agitația vieții urbane. Ele sunt locuri unde timpul a stat pe loc, unde oamenii sunt în armonie cu natura și cu plăcerile simple dar autentice ale vieții

Pensiunile-muzeu din România

Pensiunile-muzeu din România

Un nou concept de turism a început să înflorească în ultima vreme în România. El presupune valorificarea arhitecturii vechi a satelor, a caselor construite de către cei care au trăit în ele, case care au viață și spirit, spre deosebire de camerele reci și impersonale ale hotelurilor de lux. Acest lucru se întâmplă în mai multe părți ale țării și a început să atragă mulți vizitatori din străinătate care doresc să trăiască o bucată de viață autentică românească.

O persoană care conduce o astfel de pensiune este Daniel Leş, care a cumpărat cinci case vechi în satul Baia Sprie, județul Maramureș, și le-a restaurat ca să arate aşa cum ar fi arătat cu două secole în urmă. El îi consideră pe clienți a fi oaspeţii săi: cinează cu ei și le spune povești despre case, în timp ce toți se încălzesc lângă sobă. Frumusețea de a trăi în aceste locuri constă din faptul că trebuie să îţi găteşti propria mâncare, să îţi faci singur focul în cuptor și că poţi să asculţi sunetul frunzelor uscate când te plimbi prin gradina ta. El crede că lucruri simple ca acestea îi pot face pe oameni fericiți.

   

O altă persoană care a decis să părăsească agitația vieții de oraș (și nu doar orice oraș, de fapt, ci chiar Londra) pentru viața românească de la sat este Duncan Ridgley. Duncan și soția sa s-au mutat la Breb, județul Maramureș, şi și-au cumpărat două case mici pe care le-au transformat în pensiuni. Ei au fost atât de fascinaţi de peisajul rural românesc: dimineţile cețoase, femeile care culeg şi cară mere – de fapt, ei consideră România a fi o țară de basm.

Dar Transilvania nu este singurul loc unde se află astfel de minuni. Un sat de numai cinci case vechi de 200 de ani se găseşte în județul Suceava. Casele au fost cumpărate și restaurate de către un om de afaceri din București și se află acum în administrarea Vioricăi Macovei, care îşi întâmpină toți oaspeții cu pâine și sare, după obiceiul local. Ea știe fiecare dintre cele cinci casele, întrucât propria ei familie a locuit într-una dintre ele, a crescut copiii și a avut o viaţă simplă și fericită acolo. Ea povestește cum turiștii străini se bucură de șederea acolo și de cum ea se emoţionează până la lacrimi la complimente lor. Ea crește animale (porci, vaci, cai, găini și păstrăvi) și legume, astfel încât tot ceea ce gătește și servește invitaților este proaspăt și sănătos.

Surse:

observator.tv/romandria/romandria-pensiunilemuzeu-care-ofera-un-altfel-de-confort-178690.html ;  

Andra Mihaela Cimpean

AEROPORTURI


CONSULATE GENERALE


NUMERE DE TELEFOANE UTILE

  • 112 - Apeluri de urgenta (Nr. unic de urgenta)
  • 118932 - Informatii numere de telefon
  • 1958 - Ora exacta
  • 0256-437973 - Centrul de Informare Turistica Timisoara
  • 0256-493806 - Informatii CFR
  • 0256-493471 - Autogara Autotim Timisoara
  • 0256-493639 - Aeroportul International Timisoara
  • 0256-220835 - Oficiul Registrul Comertului
  • 0256-408300 - Primaria Timisoara
  • 0256-493694 - Consiliul Judeţean Timis
  • 0256-493393 - Timpark ( N. Titulescu 10- ADP)
  • 0256-402703 - Politia rutiera
  • 0256-246112 - Politia locală

TAXI

  • Radio Taxi - 0256-940
  • Euro Taxi - 0256-941
  • Pro Taxi - 0256-942
  • Fan Taxi - 0256-944
  • Tudo Taxi - 0256-945
  • Autogen Taxi - 0256-988

ÎNCHIRIERI AUTO

International editions:   English | Italiano | Română