Arta culinară a Munteniei – caracteristică zonei extinse din Câmpia Română unde se află situat orașul București – s-a caracterizat din vremuri străvechi printr-o îmbinare armonioasă între carne, legume și brânzeturi.
Procedeul caracteristic de gătire a mâncării este cu preponderență fierberea:
- La foc iute pentru sosuri bogate
- La foc domol pentru ciorbe și supe
Ciorbele sunt specifice zonei Munteniei și Bucureștiului. Niciun meniu respectabil nu începe altfel decât cu o ciorbă bună, acrită cu borș. Acest fel de mâncare provine din bucătăria rusească, însă a evoluat în mod specific prin adăugirea de legume și condimente specifice zonei.
Chiar dacă timpurile au schimbat obiceiurile culinare ale oamenilor, câteva feluri de mâncare specific muntenești au rămas și vor continua să rămână printre preferințele bucureștenilor:
- Mititeii, care se potrivesc așa de bine cu muștarul fin și o bere rece în zilele de vară
- Ciorba de burtă, dreasă bine cu oțet și smântână, cu un ardei iute alături
- Sarmalele cu mămăliguță și smântână din plin
- Fripturile bine condimentate, cu garnitură de legume sau cu salată
În prezent, bucătăria specifică Bucureștiului și Munteniei este rezultatul ”dospirii” laolaltă a mai multor influențe etnice ale minorităților care s-au stabilit și integrat în societatea românească de-a lungul secolelor.
Între cele mai vechi influențe asupra bucătăriei românești, cea turcă a prins rădăcini adânci. De-a lungul secolelor, Imperiul Otoman a făcut numeroase raiduri armate în încercarea de a cuceri Țara Românească. Învingători și învinși, românii și turcii au învățat câte ceva de la fiecare.
Nu știm exact cât de mult a prins bucătăria românească în rândul poporului turc, însă muntenii au prins gustul halviței, musacalei, a sosurilor groase și condimentate și a dulciurilor înecate în miere și nuci, specifice bucătăriei turce. Tot pe filieră turcă au intrat în bucătăria românească vinetele, acum ingrediente esențiale în zacuscă și ghiveciuri de legume.
Ocupația fanariotă a fost o epocă tulbure în secolul al XVIII-lea pentru București, dar stabilirea unei minorități grecești consistente a avut o puternică influență asupra mâncărurilor de pe masa bucureștenilor. Măslinele, până atunci necunoscute, au devenit nelipsite la antreuri și ca ingredient în tocănițe și stufaturi. Tot din bucătăria grecească vin salatele consistente, cu rosii, brânză și castraveți sau de pește, care sunt servite ca fel de sine stătător.
În secolele XIX și XX cele mai puternice influențe asupra bucătăriei românești provin din Vestul Europei, în special din Franța și Italia. Maioneza, salatele mediteraneene, consumul de fructe de mare, sufleurile delicate și sosurile fine au fost adoptate cu entuziasm, la fel ca și înlocuirea uleiului din semințe de floarea soarelui cu ulei de măsline în prepararea bucatelor.