Toate noutățile
Casa Altringen – un restaurant încântător, cu o amprentă originală a tradiției locale din Banato, definită de un decor rustic local care seduce chiar și cele mai exigente gusturi
Casa Altringen - o afacere de familie de succes care a transformat o veche gospodărie autentică șvăbească într-o bijuterie de pensiune cu restaurant, din dorința de a împărtăși și altora bucuriile casei de la...
Palatul Regal – prima clădire monarhică din Bucureşti, domină maiestuos peisajul arhitectural, din centrul oraşului
De-a lungul istoriei, palatul din Calea Victoriei, trece prin mai multe stadii: de la casă boierească la curte domnească, apoi la palat regal, iar în zilele noastre este gazdă a Muzeului Naţional de Artă
Conferința: Magic și ocult în satul românesc
Susținută de Georgiana Onoiu, Șef de secție la Muzeul Național al Satului „Dimitrie Gusti″
Mănăstirile din Vâlcea - mândrie vâlceană și mândrie națională – clasate ca monumente istorice, aflate pe lista UNESCO a Patrimoniului Cultural Mondial
Râmnicu Vâlcea, primul județ atestat documentar din țară, deține un bogat patrimoniu de așezăminte monahale și cel mai mare număr de biserici din lemn din România
Muzeul Ţăranului Român – o atracţie turistică unică în România attraction in Romania
Sunteţi curioşi să aflaţi cum trăiau românii de la sat în secolele trecute? Atunci sunteţi aşteptaţi la Muzeul Ţăranului Român din Bucureşti, un loc cu totul special în Europa.
Crama Casa Bolgiu, elixirul tinereții fără bătrânețe
Afacere de familie de patru generații, vinuri de poveste, vin cu foiță de aur de 23 K
Bucătăria bucureșteană ca experiență multiculturală
Bucureștenii din toate veacurile au fost mari amatori de mâncare bună, gustoasă și sățioasă. Istoria culinară s-a format în paralel cu cea a orașului, iar fiecare grup etnic care s-a stabilit în capitala Țării Românești și, mai...
Castelul Nakó din Sânnicolau Mare: O istorie fascinantă
De la nobilii maghiarizați la sediul muzeului orașului
Curtea Domnească din Târgovişte - resedinţă a domnitorilor munteni, mai bine de trei secole
Curtea Domnească Târgovişte, fostă resedinţă a mai multor voievozi ai Ţării Româneşti, astăzi reprezintă un important complex muzeal, deschis circuitului turistic. Este un ansamblu monumental, format din mai multe clădiri şi...
Filippo Scolari, ascensiunea de la condotier florentin la Comite de Timișoara
Filippo Scolari s-a remarcat, prin talentul său militar și diplomatic, la curtea regelui maghiar Sigismund de Luxemburg
Salata de vinete... o mâncare șocant de gustoasă...
„...salata de vinete e aperitivul aproape zilnic al unui anotimp românesc inexistent: vara-toamna...”
Cucuteni - pe urmele unei populații fascinante găsite pe teritoriul României
Urme ale unei populații extrem de evoluate, de acum aproximativ 6-7.000 de ani au fost descoperite în România. Populația se numeşte Cucuteni şi a produs unele dintre cele mai impresionante obiecte artistice. Oamenii de ştiinţă...
Domeniul Bogdan, natura într-un pahar de vin
Zona viticolă Murfatlar, viticultură biodinamică
Cetatea Râşnov – un obiectiv turistic inedit din România
Una dintre cele mai vechi şi bine conservate cetăţi din România, construită în secolul al XIII-lea pentru a proteja satele transilvane de invaziile străine
Pivnițele Birăuaș - Din pasiune pentru vin și pentru pământul românesc
Vinuri cu tradiție din zona Minișului, vin românesc de la castelul Iosef Domany din Ghioroc, vin cu personalitate în ediții limitate
Varză à la Cluj - rețetă tradițională din Transilvania
Deși o rețetă simbolică pentru Cluj-Napoca, și recunoscută ca atare în întreaga țară, s-ar putea ca de fapt să nu aibă nimic de-a face cu orașul al cărui nume îl poartă.
Mănăstirea Bârsana – colț de rai pe Valea Izei, ridicată pe vatra uneia dintre cele mai vechi sihăstrii maramureșene
Biserica de lemn de la Bârsana – leagăn de spiritualitate străveche, monumnt inclus în patrimoniul cultural mondial UNESCO, alături de alte 7 biserici maramureșene
Maramureș, patria bisericilor de lemn care au dus faima României în lume – adevărate opere arhitecturale și de artă înscrise în patrimoniul național și în patrimoniul mondial UNESCO
Calinești – un sat emblematic al Maramuresului istoric, găzduiește două biserici din lemn, monumente istorice de importanță națională
Basilica de la Niculițel, județul Tulcea – un monument paleocreștin unic în lume
Printr-o fericită întâmplare, în anul 1971, după numeroase ploi torențiale ce au spălat pământul, la poalele dealului Piatra Roșie, localnicii descoperă o misterioasă cupolă de piatră
Thesaurus – mai mult decât o cramă, experiențe senzoriale și amintiri din Banat
Crama Thesaurus îmbină extrem de elegant vinul, cu pământul din care acesta se naște și cu oamenii care îl consumă prin tipul de servicii pe care îl oferă: de la degustări și nunți, până la pachete turistice în zona...