Lacul Sfânta Ana, 15 august 1679
Numele meu este Ersebet, am 21 de ani si eu sunt o vrăjitoare. Încă nu sunt la fel de bun ca și prietena mea Sofia, încă mai am multe de învățat. Nu sunt vremuri bune pentru oameni deosebiți ca noi. Domnul meu și prințul Transilvaniei, Mihai Apafi I, a început de puțin un proces de vrăjitorie împotriva Zsuzsannei Vitez, soția lui Pal Beldy, rivalul său politic.
Lucrul ridicol sau, mai degrabă grotesc, este că Zsuzsanna nu știe nimic de poțiuni, vrăji și descântece, ci doar încerca să-l ajute pe soțul ei în exil să reia tronul. Săraca femeie. Au trecut doar 100 de ani de când moașa Clara Botzi a fost arsă în fața Catedralei Sfântul Mihail din Cluj. Și nici ea nu era o vrăjitoare, ci doar o bârfitoare.
Se pare că în ultima vreme se ia ad literam un pasaj din Vechiul Testament care spune "Nu lăsa să trăiască vrăjitoarea sau ghicitoarea" fără să se mai gândească la multele servicii utile pe care le putem da tuturor, bogați și săraci, buni și răi, sănătoși și bolnavi.
Din fericire că miopia acestor vânători de vrăjitoare este așa de mare că noi vrăjitoarele adevărate nu suntem recunoscute altfel am fi torturate și arse de viu imediat. Dar nu fim triști și să continuăm să culegem. O cunoștință de-a mea din oraș, Petru, a comandat o poțiune specială, afrodiziacă, ca să reușească să o cucerească pe Ilma, cea mai fata frumoasă din sat.
Sofia mi-a descris toate plantele care sunt necesare pentru profesia noastră și m-a învățat cum să le folosesc, într-un mod perfect, pentru a obține cea mai bună vrajă. Sunt deja aproape de craterul Ciomatului mare, aerul este proaspăt, soarele încălzește ierburile rare și prețioase și îngroașă starea lor de spirit. Ochii mei caută foarte atent între pietrele negricioase și bălțile de noroi o plantă mică și delicată, cu frunze acoperite cu o multitudine de fire de păr roșu, fiecare fir fiind acoperit de picături strălucitoare.
Sunt mai mult de zece mii ani de când această raritate crește in această zonă, noi o numim "iarba cerului", dar voi o veți numi "roua soarelui". Trebuie să le găsesc doar pe cele care încă nu au, cele care încă mai au picăturile strălucitoare intacte, acele mici picături despre care toată lumea crede că este rouă în timp ce este o substanță dulce strălucitoare și rară.
Mama mea, și ea vrăjitoare, mi-a spus aseară la gura focului că această plantă hipnotizează insectele cu perlele sale care reflectă soarele și apoi le mănâncă. Sunt norocoasă că această plantă mică și delicată, dar carnivoră, crește aproape de satul meu. Am colectat 5, suficiente pentru poțiune mea, iar acum trebuie doar să ajung acasă pentru a le stoarce încă proaspete și pentru a obține sucul prețios necesar pentru a satisface pofta clientului meu.
Citește aici Jurnalul unei vrăjitoare:Partea 2.
International editions: