Tatăl său, Bogdan Petriceicu Hasdeu (una dintre cele mai mari personalităţi ale culturii române), o idolatrizează încă de la naştere. Genialitatea Iuliei avea să se întrevadă din fragedă pruncie. La vârsta de 2 ani cunoştea deja literele şi învăţa limba franceză, la 2 ani şi jumătate citea şi recita poezii. La 4 ani ştia să scrie, la 5 ani compunea poezii. La 8 ani, din cauza avansului foarte mare pe care-l avea faţă de colegi, i se permite să-şi dea toate examenele ciclului primar. Ştie limba franceză şi are cunostinţe de engleză şi germană.
La 11 ani absolvă gimnaziul, apoi Conservatorul şi la numai 16 ani este acceptată la Sorbona, devenind astfel, prima femeie din România care a studiat la această prestigioasă universitate. La universitate reuşeşte să-şi impresioneze profesorii prin cunoştintele, inteligenţa şi creativitatea sa.
Pe lângă toate astea, Iulia avea o sensibilitate deosebită, pe care o revărsa cu prisosinţă în poezie,cântec şi pictură. Avea o voce tulburătoare, de mezzosoprană.
La Paris, continuă lecţiile de canto şi de pictură. Studia tot ce se putea despre limba şi cultura franceză şi continuă să scrie poezii şi proză, în limba franceză. Începe să-şi pregătească teza de doctorat cu tema: „Filozofia populară la români: logica, psihologia, metafizica, etica şi teodiceea”. Nici nu se putea altfel, ca un copil atât de înzestrat de Divinitate, să nu-şi pună şi problematici existenţiale, filozofice, teologice şi să nu abordeze zona spirituală.
Dar, destinul acestui geniu, avea să se frângă în curând, printr-o moarte prematură. La 17 ani se îmbolnăveşte de tuberculoză, iar la 28 septembrie 1888 se stinge din viaţă, la numai 19 ani, lăsând în urma sa o operă neterminată. Tatăl său a reuşit să adune şi să publice postum doua volume de poezie şi unul de proză. Casele de editura Hachette şi Socec au găzduit în cursul anului 1889 apariţia celor trei volume din colecţia Oeuvres posthumes.
Printre scrierile Iuliei, alături de un jurnal real, presărate prin mai multe caiete, printre temele de şcoală, pe marginea colilor cu poezii, s-au găsit mai multe notiţe, ce alcătuiau în sine un jurnal neobişnuit.
Jurnalul din viitor – un vis de 100 de ani trăiţi anticipat
Interesul ei pentru metafizică şi spiritualitate se deconspiră mai ales după moartea sa. Iulia a trăit două vieţi, transpuse în cele două jurnale: unul real şi unul fictiv.
În jurnalul fictiv, se desfăşoară viaţa ei anticipativă, viaţă ce curge până la anul 1971. Nu era o viaţă prevestită şi nici o viaţă trăită, era o viaţă dorită, poate ceea ce-ar fi trebuit să fie! În viaţa fictivă, ea s-a măritat cu prinţul Ferdinand, care a devenit rege al României(în realitate acesta devine rege în 1914). Descrie apoi, viaţa petrecută împreună cu Ferdinand în Regatul României, unde timp de 100 de ani dăinuie pacea şi prosperitatea. Totul se întinde până în 1971, când Iulia-regina avea să moară, la vârsta de 101 ani. În finalul jurnalului, apare următoarea notiţă:”Regina Iulia a murit la 21 mai 1971, ora 11.20, dimineaţa, la 101 ani, 6 luni şi 6 zile...”.
În jurnalul real, prin ultima însemnare din septembrie 1888 adresată mamei sale, îşi prevesteşte moartea: „Maică, eu vă părăsesc pentru totdeauna. N-o să vă mai văd. Sub un nume necunoscut, îmi voi dobândi existenţa. Voi ajunge fără ajutorul nimănui, prin propriile mele puteri, la slava pe care am visat-o.”
Surse:
http://www.formula-as.ro/2011/961/asul-de-inima-45/jurnalul-de-regina-al-iuliei-hasdeu-13523
International editions: