Evenimente07 decembrie 2016

Săptămâna diasporei româneşti din Argentina – Asociaţii, organizaţii, publicaţii româneşti în Argentina

Promovarea culturii și istoriei poporului român şi protecţia comunităţii româneşti din Argentina

Puerto Madera - Buenos Aires

Puerto Madera - Buenos Aires

În ceea ce privește integrarea întregii comunităţi, instituțiile au avut o contribuţie semnificativă pentru includerea acesteia în societatea din Buenos Aires. Am putea spune că instituțiile sunt cele care oferă cadrul pentru dezvoltarea comunității ca atare. La început, pentru cei care tocmai au sosit în țară, a fost de mare ajutor existența unei instituții dispusă să-i ajute.

Dintre organizațiile românești, probabil cea mai memorabilă, a fost Cercul „Uniunea Română” sau „Asociaţia Română pentru Asistenţă Mutuală”, care a activat între anii 1931 și 1974, în orașul Buenos Aires. Obiectivul său principal a fost acela de a ajuta pe românii nou-veniți în țară, oferind informații sau asistență financiară. Ar putea fi considerată ca fiind prima organizație de solidaritate românească în Buenos Aires.  Din cauza îmbătrânirii membrilor săi fondatori, instituția şi-a încheiat activitatea în 1974. 

  

Alte asociații românești existente în Buenos Aires, au fost ''Asociația Românilor Sași din Transilvania", " Uniunea Evreilor Români ","Societatea Sportivă din Transilvania", "Unirea Basarabiei", "Societatea Mutuală şi Cultură Română" și "Societatea românilor, fără deosebire de religie". După decenii de existenţă în țară, autoritățile au continuat să menţină diferite publicații pentru a rămâne în contact și informaţi. În cea ce priveşte comunitățile românești, cele mai importante publicaţii sunt "Vocea românilor", "Tribuna Românească", "Ziarul Românesc din Argentina", "Românul", "Cuvântul Românesc", "Evreul" și "Lanterna".

Între anii 1981 și 1989 a existat Asociația „Mihai Eminescu”, care şi-a desfășurat activitatea în lipsa unui sediu propriu până când, din lipsă de resurse, a fost nevoită să-şi înceteze definitiv existenţa. În acei ani, comunitatea românească a avut nevoie de o asociație pentru a menţine comunitatea unită.

În acest context, în anul 2000 a fost înfiinţată "Asociația Mutuală România - Argentina" (AS.ROM.AR). Această asociație are ca scop promovarea culturii și istoriei poporului român în Argentina, precum și a contactului și integrităţii asociațiilor românești din Argentina. Sediul asociației se află pe str. Güemes 2962, Buenos Aires și este în prezent prezidată de dl Vasile Gheorghiu.

La trei ani după înfiinţarea AS.ROM.AR-rului  a fost creată "Asociaţia Creştin-Ortodoxă Română din Argentina" (ACORA) cu scopul de a menține și de a exercita cultul ortodox românesc și tradiția românilor în Argentina, fapt pentru care a fost adus un preot român la Buenos Aires și a fost construită o biserică.  Aceasta este situată în Mariano Acha 1499, la primul etaj.

Presa a fost întotdeauna o modalitate de a ține comunitățile laolaltă. De aceea, comunitatea românească, la fel ca şi celelalte, a fost ținută la curent prin publicațiile sale. Amintim aici câteva ziare: ​​ "Actualitatea Românească", "Cuvântul Românesc", "La Palabra Rumana", "România Liberă", "Tribuna Rumana" şi "Yalta".  

Surse:

http://www.buenosaires.gob.ar/derechoshumanos/observatorio/colectividad-rumana

https://buenosaires.mae.ro/node/286   

Foto:

http://latidobuenosaires.com/puertomaderobuenosairesbarrioargentinafotos.html

Judit Neuberger

AEROPORTURI


CONSULATE GENERALE


NUMERE DE TELEFOANE UTILE

  • 112 - Apeluri de urgenta (Nr. unic de urgenta)
  • 118932 - Informatii numere de telefon
  • 1958 - Ora exacta
  • 0256-437973 - Centrul de Informare Turistica Timisoara
  • 0256-493806 - Informatii CFR
  • 0256-493471 - Autogara Autotim Timisoara
  • 0256-493639 - Aeroportul International Timisoara
  • 0256-220835 - Oficiul Registrul Comertului
  • 0256-408300 - Primaria Timisoara
  • 0256-493694 - Consiliul Judeţean Timis
  • 0256-493393 - Timpark ( N. Titulescu 10- ADP)
  • 0256-402703 - Politia rutiera
  • 0256-246112 - Politia locală

TAXI

  • Radio Taxi - 0256-940
  • Euro Taxi - 0256-941
  • Pro Taxi - 0256-942
  • Fan Taxi - 0256-944
  • Tudo Taxi - 0256-945
  • Autogen Taxi - 0256-988

ÎNCHIRIERI AUTO

International editions:   English | Italiano | Română