Produse locale13 aprilie 2020

Cum se vopsesc ouăle de Paște într-un mod natural

Secretul ingredientelor naturale pentru a vopsi ouăle de Paşte

Ouă de Paște vopsite în mod natural

Ouă de Paște vopsite în mod natural

Femeile au devenit din ce în ce mai reticente în a folosi produse a căror origine nu o cunosc și apelează tot mai des la ingrediente naturale, care sunt de obicei inofensive. Acesta este motivul pentru care multe ziare oferă acum alternative naturale la toate, inclusiv la colorarea ouălor de Paște.

De ce avem nevoie de metode naturale pentru a colora ouăle? Deoarece coloranții chimici pot trece uneori prin coajă și ajunge la ou, ceea ce îl face nesănătos. Din fericire, există atât de multe alternative naturale, încât ar fi păcat să nu vă folosiţi de ele, mai ales că acestea oferă posibilitatea de a obține o varietate bogată de culori.

Iată câteva dintre ingredientele care le puteți utiliza în funcție de culorile pe care doriţi să le obțineţi.

Pentru un roz deschis, puteți folosi suc de sfeclă roșie. Nu se fierb ouăle în suc, ci le lasă peste noapte în el. Cu toate acestea, ouăle trebuie să fie bine fierte înainte să le puneţi în lichid, deoarece altfel s-ar putea colora şi la interior.

Pentru a obține ouă verzi, puteți utiliza spanac sau iarbă. Nu folosiţi spanacul sau iarba crude, deoarece nu funcționează. Se fierb ouăle cu spanacul sau cu iarba și acestea ar trebui să se coloreze într-un verde crud frumos.

Pentru galben, șofranul indian funcționează cel mai bine. Trebuie să puneţi câteva vârfuri de cuțit de șofran într-un borcan cu apă de la robinet. Dar, trebuie să lăsați ouăle în lichid cel puțin peste noapte pentru ca culoarea să se prindă de ele.

În mod surprinzător, puteți obține chiar și un albastru natural pentru ouă. Pentru aceasta, ingredientul este varza roșie. Utilizați o jumatate de varză roşie şi fierbeţi-o în 4 căni de apă timp de 30 de minute. Din nou, trebuie să lăsați ouăle în interiorul lichidului pentru o lungă perioadă de timp, pentru ca acestea să se coloreze.

Dacă doriți ca acestea să fie albastru închis, atunci trebuie să le lăsaţi în apă peste noapte. Pentru a obține un minunat mov intens, puteți folosi afine. Trebuie să fierbeţi o jumătate de pungă de afine congelate în patru căni de apă timp de treizeci de minute. Apoi, dacă doriți, puteți sparge câteva afine de coaja ouălor și acest lucru vă va da pete de un mov mai întunecat.

Și, în sfârșit, pentru roșul tradițional, puteți folosi paprika. Fierbeţi trei linguri de paprika în 4 căni de apă timp de treizeci de minute. Veţi obţine un roşu cărămiziu superb.

Surse:

stirileprotv.ro/stiri/social/retete-de-paste-cum-vopsim-ouale-de-paste-natural-fara-sa-folosim-vopsea.html

http://www.desprecopii.com/info-id-11820-nm-Vopsirea-oualor-de-Paste-cu-vopsea-naturala.htm #_  

Andra Mihaela Cimpean

AEROPORTURI


CONSULATE GENERALE


NUMERE DE TELEFOANE UTILE

  • 112 - Apeluri de urgenta (Nr. unic de urgenta)
  • 118932 - Informatii numere de telefon
  • 1958 - Ora exacta
  • 0256-437973 - Centrul de Informare Turistica Timisoara
  • 0256-493806 - Informatii CFR
  • 0256-493471 - Autogara Autotim Timisoara
  • 0256-493639 - Aeroportul International Timisoara
  • 0256-220835 - Oficiul Registrul Comertului
  • 0256-408300 - Primaria Timisoara
  • 0256-493694 - Consiliul Judeţean Timis
  • 0256-493393 - Timpark ( N. Titulescu 10- ADP)
  • 0256-402703 - Politia rutiera
  • 0256-246112 - Politia locală

TAXI

  • Radio Taxi - 0256-940
  • Euro Taxi - 0256-941
  • Pro Taxi - 0256-942
  • Fan Taxi - 0256-944
  • Tudo Taxi - 0256-945
  • Autogen Taxi - 0256-988

ÎNCHIRIERI AUTO

International editions:   English | Italiano | Română