Strugurii ajung la maturitate, iar culesul începe. Pentru satele cu tradiție viticolă, această perioadă a fost mult timp mai mult decât o simplă activitate agricolă: era un moment al familiei, al comunității și al recoltării roadelor unei întregi munci de peste an.
Culesul strugurilor începea de obicei în primele ore ale zilei. Aerul răcoros al dimineții, lumina blândă a soarelui de toamnă și rândurile de viță încărcate cu ciorchini creau atmosfera specifică perioadei recoltei. Strugurii erau tăiați manual, apoi așezați în coșuri, găleți sau lădițe și transportați către locul unde urmau să fie prelucrați.
În gospodăriile tradiționale, această muncă era făcută împreună. Fiecare avea un rol: unii culegeau strugurii, alții îi transportau, iar apoi începea pregătirea recoltei pentru zdrobire și presare. Munca putea dura ore întregi, dar era însoțită de conversații, glume și momente de odihnă.
Pentru multe familii, ziua culesului era și un prilej de a pregăti o masă cu produse de sezon. Pâinea, brânzeturile, legumele, preparatele din carne și fructele recoltate în aceeași perioadă puteau completa masa de la vie. Era o formă simplă de a transforma o zi de muncă într-un moment de convivialitate.
După ce strugurii erau adunați, urma o altă etapă importantă: zdrobirea și presarea. În gospodăriile de altădată, teascul ocupa un loc esențial. Strugurii zdrobiți erau presați pentru a extrage mustul, iar sucul proaspăt era colectat în vase pregătite pentru următoarea etapă.
Mustul proaspăt este una dintre imaginile cele mai puternice ale toamnei în regiunile viticole. Dulce, aromat și intens, acesta putea fi gustat imediat după presare. Pentru copii, dar și pentru adulți, momentul în care mustul începea să curgă din teasc era adesea una dintre bucuriile zilei de recoltă.
O parte din must era destinată transformării în vin. După recoltare și presare, începea procesul de fermentare, iar vinul avea nevoie de timp pentru a se forma și a se limpezi. În trecut, aceste etape se desfășurau în pivnițele gospodăriilor, unde experiența transmisă din generație în generație avea un rol important.
Viticultura face parte din istoria agricolă a multor regiuni ale României. Vița-de-vie este cultivată în Moldova, Muntenia, Oltenia, Dobrogea, Banat și Transilvania, fiecare zonă având propriile tradiții viticole și propriile soiuri de struguri.
În Transilvania, cultura viței-de-vie este legată și de istoria comunităților săsești. Satele, dealurile cultivate și vechile pivnițe formează un peisaj rural în care viticultura a avut un rol important de-a lungul timpului. În alte regiuni ale țării, podgoriile și tradițiile locale au contribuit, la rândul lor, la identitatea culturală a comunităților.
Culesul strugurilor era și un moment de solidaritate. Munca în vie putea reuni mai multe generații ale aceleiași familii, iar vecinii se puteau ajuta reciproc. Într-o lume rurală în care multe activități depindeau de colaborare, perioada recoltei devenea o ocazie de a lucra împreună și de a împărtăși rezultatul muncii.
Astăzi, recoltarea strugurilor se desfășoară în multe podgorii cu ajutorul tehnologiei moderne și al utilajelor agricole. Totuși, în numeroase gospodării și mici exploatații viticole, culesul manual continuă să facă parte din tradiția recoltei.
Pentru cei care păstrează aceste obiceiuri, culesul nu înseamnă doar strângerea strugurilor. Este un moment care leagă prezentul de memoria satului: de diminețile petrecute în vie, de mâinile care tăiau ciorchinii, de teascul din lemn, de mirosul dulce al mustului și de mesele împărțite după o zi de muncă.
Sub soarele blând al toamnei, via își oferă recolta, iar satul își reia pentru câteva zile ritmul vechi. Strugurii ajung în coșuri, mustul începe să curgă, iar munca unui an se transformă într-o nouă poveste a toamnei românești.
International editions: