Evenimente12 iunie 2023

Gheorghe Fikl – un pictor român care devine cunoscut în toată lumea

Lucrările unui pictor român din Timișoara își găsesc loc în colecția privată a Prințului Charles de Wales

Decorum peacock

Decorum peacock

O figură discretă, care își pune mereu arta înaintea propriei persoane, Gheorghe Fikl a impresionat colecționari, critici și amatori de artă din întreaga lume. A studiat pictura la Universitatea de Vest din Timișoara și a avut expoziții la Solo Show Slag Gallery din New York, Galeria Schortgen din Luxemburg și în multe alte locuri din lume.

Arta a fost întotdeauna o prezență puternică în viața lui, întrucât stră-bunicul său, care a studiat la Viena, a fost un iubitor de artă iar bunicul a fost de asemenea pictor și a lăsat în urmă câteva lucrări notabile. Nu există nicio urmă de îndoială, totuși, că aspirațiile artistice ale acestei familii au fost împlinite în totalitate în opera lui Gheorghe Fikl.

Picturile sale fie vă vor uimi, fie vă vor șoca, însă cu siguranță nu vă vor lăsa indiferenți. Fikl mărturisește că dorește ca arta sa să fie declarativă iar nu decorativă și acceptă riscul că arta lui ar putea fi prea scandalosă ca să stea pe un perete din sufragerie.

Criticul de artă, Chen Tamir, descrie picturile lui Fikl ca fiind foarte echilibrate și conținând întotdeauna un animal mitologic. Figura centrală este iluminată dintr-o singură sursă de deasupra, dar lumina se stinge înainte de a ajunge pe podea. Tamir consideră că acest lucru este o reminiscență a pieselor de teatru, care se bazează pe lumină dramatică.

O temă importantă în opera sa este altarul, ceea ce explică abundența de animale care obișnuiau să fie sacrificate și seria sa foarte viscerală cu hălcile carne. Una dintre picturi numită "Altar" înfățișează doi preoți oficiind o slujbă religioasă, două hălci de carne suspendate de tavan și o turmă de oi care părăsesc încăperea.

Alteori, picturile sale folosesc elemente baroce, sugerând încercarea de a capta grandoarea și sublimul unui stil arhitectural apus.

Prințul Charles de Wales a aflat despre pictorul român de la arhiducele Andreas von Habsburg-Lothringen, care a văzut lucrările lui Fikl într-o expoziție.

Arhiducele i-a oferit Prințului Charles un catalog cu lucrări ale pictorului și acesta a prins de asemenea interes pentru ele.

Prințul a achiziționat pictura numită "White Cadillac, Peacock Gold Curtain", care este și pe coperta romanului "Bogații" de John Kampfner.

Surse:

„Pictorul timisorean Gheorghe Fikl ilustreaza romanul Bogatii cu o pictura din colectia printului Charles”, Timiș Online, 30 Aprilie 2015, URL: http://www.tion.ro/pictorul-timisorean-gheorghe-fikl-ilustreaza-romanul-bogatii-cu-o-pictura-din-colectia-printului-charles/1529786 , Accesat: 01.07.2015.

„Pictorul timișorean Gheorghe FIKL, record de autor la licitația Artmark”, Ora de știri, 14 Iulie 2014, URL: http://oradetimis.oradestiri.ro/pictorul-timisorean-gheorghe-fikl-record-de-autor-la-licitatia-artmark/ #.VZQgbfmqpHw, Accesat: 01.07.2015.

Grimacovschi, Oana, „Casa artistului: Gheorghe Fikl, un timişorean <ales> de prinţul Charles”, Orizonturi culturale italo-române, 9 Septembrie 2013, URL: http://www.orizonturiculturale.ro/ro_proza_Gheorghe-Fikl.html , Accesat: 01.07.2015.

Stoeac Vlăduți, Mirela, „Gheorghe Fikl, pictorul timișorean care l-a cucerit pe Prințul Charles al Marii Britanii cu arta sa”, Press Alert, 18 Aprilie 2014, URL: http://www.pressalert.ro/2014/04/gheorghe-fikl/ , Accesat: 01.07.2015.

Tănăsoaica, Petre, „Abator sau loc de sacrificiu?”, România Literară, URL: http://www.romlit.ro/abator_sau_loc_de_sacrificiu , Accesat: 01.07.2015.

Andra Mihaela Cimpean

AEROPORTURI


CONSULATE GENERALE


NUMERE DE TELEFOANE UTILE

  • 112 - Apeluri de urgenta (Nr. unic de urgenta)
  • 118932 - Informatii numere de telefon
  • 1958 - Ora exacta
  • 0256-437973 - Centrul de Informare Turistica Timisoara
  • 0256-493806 - Informatii CFR
  • 0256-493471 - Autogara Autotim Timisoara
  • 0256-493639 - Aeroportul International Timisoara
  • 0256-220835 - Oficiul Registrul Comertului
  • 0256-408300 - Primaria Timisoara
  • 0256-493694 - Consiliul Judeţean Timis
  • 0256-493393 - Timpark ( N. Titulescu 10- ADP)
  • 0256-402703 - Politia rutiera
  • 0256-246112 - Politia locală

TAXI

  • Radio Taxi - 0256-940
  • Euro Taxi - 0256-941
  • Pro Taxi - 0256-942
  • Fan Taxi - 0256-944
  • Tudo Taxi - 0256-945
  • Autogen Taxi - 0256-988

ÎNCHIRIERI AUTO

International editions:   English | Italiano | Română