Turismul pe bicicletă începe să ia amploare și în România, constituindu-se din ce în ce mai multe trasee marcate, de la Marea Neagră la Dunăre, pe lângă și în interiorul localităților, de la câmpie și până pe colinele, dealuri și munți. Trasee lungi și trasee mai scurte sunt puse la dispoziția turiștilor români și străini, care sunt foarte încântați de frumusețea și spectaculozitatea peisagistică a zonei.
Unul dintre cele mai frumoase trasee, îl reprezintă cel de pe Colinele Transilvaniei, care străbate două situri „Natura 2000”, protejate la nivel european:
Podișul Hârtibaciului - sit desemnat în anul 2007 ca „Arie de Importanță Specială Avifaunistică” , recunoscut pentru specii protejate de păsări care habitează în zonă;
Sighișoara-Târnava Mare - declarat „Sit de Importanță Comunitară”, în anul 2008, recunoscut pentru habitatele de pajiști, lacuri, tufărișuri, zăvoaie, păduri de diferite tipuri și pentru numeroase specii protejate de floră și faună.
Traseele traversează 26 de sate cu biserici fortificate, ajung în cetatea medievală Sighișoara, și leagă 4 monumente UNESCO de la Sighișoara, Viscri, Saschiz și Breite. Totul este de un pitoresc desăvărșit, o zonă colinară prietenoasă, cu altitudini de sub 800 de metri, cu un peisaj mirific ce alternează pășuni cu păduri. În zona estică a Târnavei Mari (Sighișoara-Viscri) sunt disponibili peste 80 km de trasee pietruite.
Un număr de 32 de trasee, marcate de 70 de panouri informative, își așteaptă turiștii dornici de sport, natură, istorie și cultură.
În acest demers turistic, cicliștii au posibilitate să interacționeze cu tradițiile și cu localnicii din sate, să ia cunoștință de practicile agricole tradiționale (care întrețin de secole pajiștile), să viziteze impotante monumente istorice, să se bucure de toată splendoarea peisajului în care se împletesc mai multe elemene naturale: fânețe, pășuni, păduri cu arbori seculari, lacuri, pajiști cu flori de câmp, fluturi și păsări.
Surse și foto:
www.ciclotrasee.ro/colineletransilvaniei/