Mănăstirea Corbii de Piatră este așezată într-un loc ales parcă de Divinitate, iar construcția în sine, se remarcă printr-o simplitate desăvârșită, ce predispune la meditație, introspecție și rugăciune. Biserica este atestată documentar la 1512, când a devenit lăcaș de cult cu hramul „Adormirea Maicii Domnului”, închinat domnitorului Neagoe Basarab.
Despre vechimea acestui lăcaș însă, sunt multe păreri, care consideră că originile s-ar situa în vremuri mult mai îndepărtate, ale istoriei. Săpată într-un perete uriaș de stâncă (înalt de 30 m și lung de 14,5 m), biserica se înscrie din punct de vedere arhitectural, în tipologia bizantină, caracteristică secolului X. Pe de altă parte, acest gen de adăpost rupestru, prevăzut cu o intrare de camuflaj (de sub 1m înălțime), îi face pe unii istorici să maergă cu prezumțiile, până la perioada persecuțiilor împotriva creștinilor, de la sfârșitul secolui al II-lea, după Hristos.
Alții merg cu supozițiile, în vremuri și mai îndepărtate, presupunând că aici ar fi fost un loc de cult dacic, închinat zeului Zalmoxis.
Unicitatea acestei mănăstiri, nu este dată numai de aspectul ei și al spațiului ce o înconjoară , ci și de faptul că, biserica este prevăzută cu două altare ale aceluiaș naos. Înainte de intrarea în biserică, se află trapeza (sala de mese a mănăstirii). Interiorul bisericii este sublim, tăcut și simplu. De remarcat, este pictura murală de secol XIV, care păstrează în original mari părți din pictura veche, ce redă scene biblice: Nașterea Domnului, Învierea lui Lazăr, Bunavestire, Schimbarea la față. Este considerată ca fiind, cea mai veche pictură rupestră din țară. În curte, o bisericuță de lemn, de secol XIX, firavă și înclinată de timp și intemperii, întregește tabloul plin de spiritualitate și profunzime.
Acest schit misterios, venit din timpuri străvechi, în care nu poți vorbi decît în șoaptă, cu smerenie și pioșenie, este loc de pelerinaj pentru credincioși și pentru turiștii care caută locuri încărcate de energii deosebite.
Elena Radu
International editions: