Vine și cu mirosuri pe care memoria le păstrează aproape intacte, iar printre cele mai puternice se află parfumul gutuilor coapte. Pentru mulți dintre noi, simplul miros al unei gutui poate deschide, după ani, o ușă către copilărie.
Așezate într-un colț al cămării, pe un dulap sau într-un bol pe masa din bucătărie, gutuile erau cândva nelipsite din casele de la țară și nu numai. Galbene, parfumate și ușor aspre la atingere, ele anunțau că vara s-a încheiat și că toamna își intră cu adevărat în drepturi.
În copilărie, gutuia avea un farmec aparte. Nu era întotdeauna ușor de mâncat crudă. Era tare, parfumată, iar gustul ei acrișor și astringent nu semăna cu al niciunui alt fruct. Și totuși, tocmai această simplitate o făcea memorabilă. Uneori era tăiată felii și mâncată cu puțin zahăr, alteori ajungea în cuptor, unde se transforma într-un desert simplu, dar plin de aromă.
În multe familii, toamna însemna și pregătirea conservelor pentru iarnă. Din gutui se făceau dulceață, gem, compot sau peltea, iar bucătăria se umplea de un parfum dulce și greu de confundat. Era o perioadă în care fructele sezonului nu erau doar consumate, ci și păstrate cu grijă pentru lunile reci.
Poate că astăzi avem acces, în orice anotimp, la o varietate impresionantă de fructe. Putem cumpăra aproape orice de la supermarket, indiferent de sezon. Dar nimic nu înlocuiește gustul lucrurilor care aparțineau unei anumite perioade din an. Iar gutuia rămâne, pentru mulți, unul dintre acele fructe care au un anotimp al lor și o poveste personală.
Parfumul ei este, de fapt, mai mult decât o aromă. Este o amintire. Poate aduce înapoi imaginea unei bunici care pregătea dulceața pentru iarnă, a unei curți pline de frunze uscate, a unei bucătării încălzite de cuptor sau a după-amiezilor în care timpul părea să treacă mult mai încet.
Există în acest fruct modest ceva profund legat de ideea de acasă. Gutuia nu este spectaculoasă și nu are aspectul perfect al fructelor care umplu astăzi rafturile magazinelor. Are însă personalitate, parfum și o legătură puternică cu tradițiile de odinioară.
Iar când toamna începe să-și facă simțită prezența, o gutuie așezată pe masă poate fi suficientă pentru a ne aminti de lucruri simple: de casele bunicilor, de mesele în familie, de borcanele pregătite pentru iarnă și de copilăria în care bucuriile nu aveau nevoie de prea multe explicații.
Poate acesta este unul dintre motivele pentru care gutuile au rămas atât de iubite. Nu ne oferă doar un gust sau un parfum. Ne oferă, pentru câteva clipe, posibilitatea de a ne întoarce într-un timp în care toamna mirosea a frunze, a lemn ars și a fructe coapte, iar lumea părea puțin mai simplă.
Gutuia este, până la urmă, parfumul toamnei. Dar pentru cei care au crescut cu ea, este și parfumul unei copilării care nu se întoarce, dar care poate fi regăsită, uneori, într-o singură aromă.
International editions: