Vrăjitoria în Transilvania medievală.

Vrăjitoarele Sofia și Ersebet au fost arse de vii în Cluj, în anul 1593.

Prima condamnare pentru vrăjitorie este menționată în 1565 împotriva moașei Clara Botzi, care mai apoi a fost arsă de vie. In Brașov, între 1621 și 1696, sunt menționate cel puțin 20 de procese de vrăjitorie.

În 1679, Mihai Apafi, ultimul prinț al Transilvaniei, a început un proces de vrăjitoare împotriva a 25 de vrajitoare. Principala persoană acuzată a fost Zsuzsanna Vitez, soția lui Pal Beldy.

Rugul a fost pus în piața principală a orașului, în Piața Mare din Sibiu iar la Cluj în fața Catedralei Sf. Mihail. Rămășițele erau expuse publicului batjocoritor în fața Turnului Croitorilor iar drumul care ducea la turn a fost denumit Drumul Vrăjitoarelor.

Proba apei a fost folosită pentru a testa dacă acuzatul avea puteri malefice. Dacă cineva reușea să scape și să se salveze însemna că avea puteri magice si era ars de viu. La Brașov avea loc în lacul de la marginea orașului, la Cluj în râul Someș, la Sibiu în Iazul Croitorilor.