Puncte de interes19 iunie 2021

Defileul Oltului este cel mai lung și mai pitoresc defileu din țară, care îmbracă cea mai bogată varietate peisagistică, de-a lungul celor 47 de km

Râul Olt se strecoară de mii de ani printre Munții Lotrului, Căpățânii, Făgăraș și Cozia, aducându-și prinosul de frumos, alături de priveliști unice

Defileul Oltului

Defileul Oltului

Defileul Oltului -  una dintre cele mai însemnate vǎi transversale ale lanţului carpatic – se întinde între Turnu Roşu și Cozia, într-un cadru spectacular, împărțit în trei sectoare corespunzătoare formelor de relief pe care le parcurge.

Defileul Turnu Roșu, lung de 17 km, se situează între culmile principale ale Munţilor Fǎgǎraş şi Lotru. Între Câineni și Brezoi, se află sectorul central. Defileul Coziei ( de 18 km) străjuit de pereți înalți de stâncă, formează porțiunea cea mai spectaculoasă, care taie  Masivul Cozia si extremitatea vestică a Munților Căpățânii.

După stațiunea Călimănești, Oltul iese din zona montană, trece de Râmnicu Vâlcea și străbate Câmpia Română, până la Dunăre. Monumente istorice şi de arhitectură  se regăsesc aproape pe tot traseul, începând chiar de la Turnu Roşu - la origine a fost o construcţie militară defensivă ridicată de saşi în 1360. Aproape cǎ nu existǎ localitate în care sǎ nu existe urmele unui castru roman, o bisericǎ veche, sau o casǎ memorialǎ. Următorul sat după Turnu, este Boița, unde există un castel menţionat pentru prima datǎ într-un document din 1453.

Mai la sud se află Schitul Corneni, monument de secol XVII. Pe malul stâng al Oltului a fost construit unul dintre cele mai importante drumuri romane din Dacia, care lega Transilvania cu Dunărea. Drumul avea dublă funcție, militară și comercială. Pe aici se transporta sarea scoasă din minele transilvănene, care se ducea spre Dunăre și Marea Neagră.

Un alt obiectiv important este cetatea romană de la Arutela, ale cărei ruine se văd și astăzi, lângă Mănăstirea Turnu. Drumul actual s-a făcut cu sprijinul secret al boierimii din Oltenia, înainte de intrarea oficială a Olteniei sub stăpânirea austriacă. În anul 1717, drumul a primit numele de Via Carolina, după numele împăratului Carol al VI-lea. El asigura transportul comercial şi militar pentru vehiculele pe patru roţi. Astfel, a reintrat în istorie, după mai bine de un mileniu și jumătate. Spre deosebire de drumul antic roman însă, care se afla în stânga Oltului, Via Carolina a fost construit pe malul drept al râului.  

Surse/foto: cetateabaniei.com ;

Elena Radu

AEROPORTURI


CONSULATE GENERALE


NUMERE DE TELEFOANE UTILE

  • 112 - Apeluri de urgenta (Nr. unic de urgenta)
  • 118932 - Informatii numere de telefon
  • 1958 - Ora exacta
  • 0256-437973 - Centrul de Informare Turistica Timisoara
  • 0256-493806 - Informatii CFR
  • 0256-493471 - Autogara Autotim Timisoara
  • 0256-493639 - Aeroportul International Timisoara
  • 0256-220835 - Oficiul Registrul Comertului
  • 0256-408300 - Primaria Timisoara
  • 0256-493694 - Consiliul Judeţean Timis
  • 0256-493393 - Timpark ( N. Titulescu 10- ADP)
  • 0256-402703 - Politia rutiera
  • 0256-246112 - Politia locală

TAXI

  • Radio Taxi - 0256-940
  • Euro Taxi - 0256-941
  • Pro Taxi - 0256-942
  • Fan Taxi - 0256-944
  • Tudo Taxi - 0256-945
  • Autogen Taxi - 0256-988

ÎNCHIRIERI AUTO

International editions:   English | Italiano | Română