În sud-estul Bucureștiului, între Calea Văcărești, Șoseaua Olteniței, Șoseaua Vitan-Bârzești și Splaiul Dâmboviței, se află astăzi unul dintre cele mai neobișnuite spații verzi ale capitalei. Parcul Natural Văcărești se întinde pe aproximativ 183 de hectare și reprezintă primul parc natural urban din România. Povestea sa nu începe însă cu ideea unui parc, ci cu un amplu proiect hidrotehnic început în perioada regimului comunist.
Înainte de 1988, zona avea un cu totul alt aspect. Periferia de sud-est a Bucureștiului era caracterizată de terenuri, grădini și locuințe răspândite, iar străzile erau în mare parte neasfaltate. Printre drumurile care existau în zonă se numărau Glădiței, Povestei, Lunca Bârzești și Săvinești. Locul avea un caracter periferic, rural, foarte diferit de peisajul urban care îl înconjoară astăzi.
În 1988, regimul comunist a început aici proiectul cunoscut sub numele de Amenajarea Lacului Văcărești. Pentru realizarea lucrării, proprietarii terenurilor și locuințelor au fost expropriați, iar o suprafață importantă a fost transformată într-un mare șantier hidrotehnic.
Planul prevedea realizarea unui lac de acumulare care urma să fie alimentat cu apă din râul Argeș, prin Lacul Mihăilești. Sistemul de aducțiune trebuia să se întindă pe aproximativ 27 de kilometri, însă înainte de 1989 fuseseră realizați doar aproximativ 14 kilometri. În același timp, lucrările la digul din pământ betonat și la cuveta lacului au fost finalizate în 1989.
Proiectul nu a ajuns însă să funcționeze conform planului. După încercările de umplere a bazinului, au apărut probleme legate de infiltrațiile de apă, iar zona a fost afectată. Potrivit istoricului publicat de administrația parcului, încercările de punere în funcțiune au fost abandonate, iar după 1989 proiectul a rămas definitiv nefinalizat.
În locul unui mare lac artificial a început, treptat, să apară un ecosistem.
Odată cu retragerea intervenției umane, vegetația a început să se dezvolte spontan. Au apărut bălți, zone umede, stufărișuri și suprafețe acoperite de vegetație. În timp, aceste habitate au atras numeroase specii de animale, în special păsări.
Procesul de renaturare a transformat treptat fosta amenajare hidrotehnică într-un spațiu natural cu o biodiversitate surprinzătoare pentru o zonă aflată în interiorul capitalei. Raportul multianual al parcului descrie această evoluție drept o recucerire a terenului de către natură, după abandonarea proiectului hidrotehnic.
La începutul anilor 2000, schimbarea era deja vizibilă. Fără un proiect urban care să stabilească în detaliu cum trebuia amenajat terenul, plantele și animalele au ocupat treptat spațiul disponibil.
Păsările au avut un rol important în descoperirea valorii ecologice a zonei. În timp au fost observate numeroase specii, inclusiv unele rare, iar documentarea fotografică a zonei a contribuit la creșterea interesului pentru protejarea acestui teritoriu.
În 2012, un grup de specialiști în domeniul ariilor protejate a început demersurile pentru transformarea zonei într-un parc natural. Inițiativa a urmărit recunoașterea oficială a valorii ecologice a Văcăreștiului și protejarea ecosistemului format aici în deceniile de după abandonarea proiectului hidrotehnic.
Demersul a presupus cercetare, documentare și elaborarea unei fundamentări științifice. În 2014 a fost fondată Asociația Parcul Natural Văcărești, iar proiectul a intrat într-o etapă de mobilizare civică și instituțională. Primăria Municipiului București a avizat în 2015 suprafața care urma să facă parte din viitoarea arie naturală protejată. Hotărârea Consiliului General al Municipiului București nr. 104 din 28 mai 2015 indica o suprafață de 182,9901 hectare.
Un an mai târziu, demersul a ajuns la momentul decisiv.
Prin Hotărârea Guvernului nr. 349 din 11 mai 2016, zona naturală „Acumulare Văcărești” a fost declarată parc natural și a primit regim de arie naturală protejată. Astfel a fost înființat oficial Parcul Natural Văcărești, primul parc natural urban din România. Suprafața protejată este de aproximativ 183 de hectare.
Recunoașterea oficială a schimbat statutul terenului. Dintr-un fost șantier hidrotehnic abandonat, Văcăreștiul a devenit o arie protejată în interiorul Bucureștiului, cu obiective legate de conservarea peisajului și biodiversității, dar și de educație, cercetare și recreere.
Ecosistemul format aici este caracterizat de prezența zonelor umede, a bălților, a stufărișurilor și a vegetației spontane. Documentele oficiale ale Primăriei București menționează existența a sute de specii de plante și a numeroase specii de păsări și mamifere.
Raportul multianual al Parcului Natural Văcărești evidențiază, de asemenea, o diversitate importantă de viețuitoare: pești, amfibieni, reptile, mamifere și insecte, alături de numeroase specii de păsări și plante.
Astăzi, Parcul Natural Văcărești reprezintă un caz aparte în peisajul urban românesc. Nu a fost conceput inițial ca parc și nici nu a fost creat printr-un proiect de amenajare peisagistică. A apărut printr-un proces îndelungat de regenerare naturală a unei zone afectate de un proiect hidrotehnic abandonat.
De aceea, istoria Văcăreștiului este și o istorie despre transformarea unui spațiu urban. În locul lacului de acumulare proiectat în perioada comunistă s-a format, în deceniile următoare, un mozaic de habitate în care natura a găsit condițiile necesare pentru a se dezvolta.
La mai puțin de câțiva kilometri de centrul Bucureștiului, între artere intens circulate și cartiere dens construite, există astfel un teritoriu în care bălțile, stufărișurile, arborii și fauna au evoluat timp de decenii.
De la casele și grădinile expropriate înainte de 1988, la șantierul lacului de acumulare, abandonarea proiectului după 1989, apariția spontană a ecosistemului și declararea zonei ca arie naturală protejată în 2016, povestea Văcăreștiului este una dintre cele mai spectaculoase transformări ale unui teritoriu din București.
Un proiect început pentru a schimba definitiv peisajul orașului a rămas neterminat. În locul său, în timp, s-a format un spațiu natural care a devenit parte a patrimoniului verde al capitalei.
International editions: