Puncte de interes19 februarie 2023

Mănăstirea cisterciană din Cârţa – un obiectiv turistic mai puțin cunoscut

Ansamblul fostei mănăstiri cisterciene din Cârța, județul Sibiu, constituie cea mai estică abaţie a acestui ordin şi unul dintre cele mai importante monumente arhitectonice din regiune

Mănăstirea cisterciană din Cârţa, Transilvania

Mănăstirea cisterciană din Cârţa, Transilvania

Cistercienii sunt un ordin călugaresc originar din Franța, și răspândit în mai multe țări. Periplurile ordinului prin Europa i-au adus și în zona Sibiului, acolo unde, în jurul anului 1202, au întemeiat o mănăstire. Evident, lucrările de construcție au evoluat lent, întreg ansambul mănăstirii fiind terminat abia peste încă o sută de ani. După încă un secol abația a fost evacuată la ordinul regelui Matei Corvin care a dispus desființarea mănăstirii.

De atunci, întreg ansamblul a fost supus unui proces treptat de eroziune și distrugeri provocate de simpla trecere a timpului, pe de o parte, și de feluritele invazii și cotropiri la care zona a fost supusă, pe de alta. Cu toate acestea, ruinele au reușit să își păstreze aliura impunătoare, iar biserica este încă în picioare mai ales datorită unei acțiuni de restaurare desfășurată în anii 1913-1914 care a vizat în principal corul bisericii. Aici există o capelă în care se desfășoară și astăzi slujbe pentru comunitatea evangelică din zonă.  

Pe lângă titlul de cea mai estică abație cisterciană, mănăstirea de la Cârța are și meritul de a marca începuturile arhitecturii medievale din regiunea Făgărașului și pe undeva chiar din Transilvania. Deși are multe de oferit, abația rămâne încă destul de izolată, mai ales că satul Cârța, în vecinătatea căruia se află, nu cuprinde decât câteva sute de locuitori, populația fiind în scădere. Poate și de aceea importanța turistică a mănăstirii a căzut într-un con de umbra iar implicarea autorităților în zonă a fost limitată. Totuși, mănăstirea figurează în circuitul touristic national, vizitarea acestuia costând ceva mai puțin de 1 euro.  

Surse: https://www.crestinortodox.ro/biserici-manastiri/manastirea-cisterciana-la-carta-67531.html     

Claudiu Bolcu

AEROPORTURI


CONSULATE GENERALE


NUMERE DE TELEFOANE UTILE

  • 112 - Apeluri de urgenta (Nr. unic de urgenta)
  • 118932 - Informatii numere de telefon
  • 1958 - Ora exacta
  • 0256-437973 - Centrul de Informare Turistica Timisoara
  • 0256-493806 - Informatii CFR
  • 0256-493471 - Autogara Autotim Timisoara
  • 0256-493639 - Aeroportul International Timisoara
  • 0256-220835 - Oficiul Registrul Comertului
  • 0256-408300 - Primaria Timisoara
  • 0256-493694 - Consiliul Judeţean Timis
  • 0256-493393 - Timpark ( N. Titulescu 10- ADP)
  • 0256-402703 - Politia rutiera
  • 0256-246112 - Politia locală

TAXI

  • Radio Taxi - 0256-940
  • Euro Taxi - 0256-941
  • Pro Taxi - 0256-942
  • Fan Taxi - 0256-944
  • Tudo Taxi - 0256-945
  • Autogen Taxi - 0256-988

ÎNCHIRIERI AUTO

International editions:   English | Italiano | Română