Puncte de interes23 martie 2023

Dobrogea, ținutul fascinant dintre Dunăre și Marea Neagră și comorile sale: bisericuţele din nuiele și lut din zona Ostrov, județulConstanța

Aproape de peştera unde a trăit Sfântul Apostol Andrei, se află un grup de trei biserici, unice în țară și în Europa, prin tehnica arhitecturală folosită

Dobrogea, bisericuţele din zona Ostrov, județul Constanța

Dobrogea, bisericuţele din zona Ostrov, județul Constanța

Bisericuţele unicat de la Izvoarele, Strunga și Satu Nou, construite din nuiele și pământ, uimesc prin simplitatea. O simplitate însă, încărcată de măreția spirituală a credinței creștine din aceste locuri, pe unde a umblat Apostolul Andrei.

Unicitatea acestor biserici este dată de tehnica folosită pentruconstruirea lor - împletitură de nuiele bulgărită şi lipită cu pământ. Au fost făcute fără fundații și fără turle, pentru a înșela vigilența otomană din acele vremuri, care interzicea construirea de biserici creștine.

Biserica de la Izvoare a fost ridicată peste o veche necropolă neolitică ce aparţine culturii Gumelniţa. Din păcate, încă nu a putut fi datată. Descoperirile arheologice din zonă duc către mai multe epoci. În urma săpăturilor au ieșit la iveală un set liturgic din secolele IV-VI d.Hr., compus din 17 piese de argint (şase linguriţe, şase pahare în formă de potir, o cană mai mare, o căniţă trilobată, o strecurătoare şi o cutie pentru păstrat relicve) , mai multe monede (romane, bizantine și turceşti), vase de ceramică și oseminte. Pictura din biserică este de secol XIX, dar alte relicve datează din perioade cuprinse între secolele IX- XIX.

La 7 kilometri de Izvoarele, în Satu Nou, se află o altă bisericuță, care a fost transformată de-a lungul timpului. Văzută din afară, ea este aidoma unei căsuțe țărănești, dar dacă pășești înăutru nu se poate să nu simți încărcătura spirituală ce vine din timpurile de început ale ortodoxiei. Construită din nuiele și lipită cu pământ, a fost înălțată după după regulile vremii, când Imperiul Otoman nu permitea ridicarea unei biserici “mai înaltă decât un om călare”. După 1920, bisericii i s-a construit o boltă.

Biserica de la Strunga, construită din chirpici și stuf, a tot fost cârpită de-a lungul timpului, până ce în anul 1926 a fost reclădită din cărămidă. În acest loc s-a ridicat o frumoasă mănăstire. Din lăcașul vechi s-au păstrat icoanele pictate pe lemn, și un veșmânt preoțesc vechi de 100 de ani. În bisericuţa ce poartă hramul Sfinţilor Arhangheli Mihail şi Gavriil, ard permanent 12 candele. Aceste trei biserici alcătuiesc o triadă sacramentală ce definește credința creștină din zonă.

Ajunși în zonă, nu ezitați să le vizitați, pentru a vă îmbogăți spiritual și sufletește.

Surse: https://ro.wikipedia.org/wiki/Biserici_de_lemn_din_Dobrogea 

Elena Radu

AEROPORTURI


CONSULATE GENERALE


NUMERE DE TELEFOANE UTILE

  • 112 - Apeluri de urgenta (Nr. unic de urgenta)
  • 118932 - Informatii numere de telefon
  • 1958 - Ora exacta
  • 0256-437973 - Centrul de Informare Turistica Timisoara
  • 0256-493806 - Informatii CFR
  • 0256-493471 - Autogara Autotim Timisoara
  • 0256-493639 - Aeroportul International Timisoara
  • 0256-220835 - Oficiul Registrul Comertului
  • 0256-408300 - Primaria Timisoara
  • 0256-493694 - Consiliul Judeţean Timis
  • 0256-493393 - Timpark ( N. Titulescu 10- ADP)
  • 0256-402703 - Politia rutiera
  • 0256-246112 - Politia locală

TAXI

  • Radio Taxi - 0256-940
  • Euro Taxi - 0256-941
  • Pro Taxi - 0256-942
  • Fan Taxi - 0256-944
  • Tudo Taxi - 0256-945
  • Autogen Taxi - 0256-988

ÎNCHIRIERI AUTO

International editions:   English | Italiano | Română