Paştele, sărbătoarea luminii şi a bucuriei – credinţe, tradiţii şi obiceiuri la români

Pe lângă aspectul religios, sărbătoarea este însoţită şi de multe tradiţii şi semnificaţii străvechi, din perioada precreştină, care s-au transformat în obiceiuri, ce însoţesc sărbătorile pascale. În tradiţia ortodoxă, începutul sărbătorii pascale, e marcat de postul de şapte săptămâni.

Un accent deosebit, se pune pe Săptămâna Patimilor, care începe cu Duminica Floriilor( 24 aprilie). În aceasta zi, se celebrează intrarea Domnului Iisus în Ierusalim. Credincioşii merg la slujbă cu ramuri de salcie în mâini (în amintirea ramurilor de măslin, cu care a fost întâmpinat Iisus), iar după ce sunt sfinţite le pun la icoane, geamuri, uşi, porţi, pentru a aduce prosperitate şi sănătate. Odată cu seara de Florii, încep şi „Deniile”. În fiecare seară au loc slujbe, iar credincioşii cu lumânări aprinse în mâini înconjoară biserica, cântând „prohodul” (cântec bisericesc, închinat Domnului Iisus Hristos).

Fiecare zi din Săptămâna Patimilor are câte o semnificaţie liturgică, dar simbolurile cele mai adânci, se regăsesc în: Miercurea Mare (ungerea cu mir) a lui Iisus, Joia Mare (spălarea picioarelor apostolilor, Cina cea de taină, vânzarea şi prinderea lui Iisus), Vinerea Mare (patimile şi răstignirea) Sâmbăta Mare ( îngroparea).

În această săptămână, conform tradiţiei şi obiceiurilor, oamenii fac curat în casele lor, văruiesc, repară ce este stricat. Joia se duc la biserica cu colaci, prescuri, vin, miere de albine şi fructe, pentru a fi sfinţite şi apoi împărţite, pentru sufletele celor morţi. Este ziua în care se pregătesc cozonacii, pasca, pâinea, tot ce necesită coacere, şi se vopsesc ouăle.

Pasca reprezintă pâinea binecuvântată, care ne aminteşte de „azima evreiască” , folosită în timpul „Ieşirii din Egipt”. Cozonacul, care este de fapt „o pâine îndulcită”, simbolizează bucuria sărbătorii. Oul simbolizează viaţa, iar culoarea roşie semnifică sângele scurs din rănile lui Iisus. În timp, vopsirea şi încondeierea ouălor, adaugă semnificaţii noi, iar operaţiunea în sine căpătă chiar valenţe artistice. În noaptea de Sâmbătă spre Duminică credincioşii merg la biserică unde aşteaptă „Învierea Domnului”.

La ora 12 noaptea, preoţii cu lumânări aprinse în mână, anunţă evenimentul mult aşteptat, strigând,  „Christos a înviat”. Mulţimea răspunde cu bucurie şi entuziasm, „Adevărat a înviat”. Oameni cu lumânări aprinse, plecând către case, dau lumină şi celor ieşiţi pe la porţi şi vestesc „Învierea”.

Din acest moment începe „sărbătoarea luminii şi a bucuriei”!